Emil Cioran despre maresalul Antonescu

"Maresalul Antonescu era, poate, nebun, insa a dat, totusi, dovada de intelepciune si omenie, a salvat viata a cel putin 600.000 de evrei- romani. Nici un cuvant de recunostinta, nici un monument, nici o strada, in Israel, care sa-i pomeneasca numele."

Off-topic

Vorbim tot mai des despre jurnalismul cetatenesc. Oricine are posibilitatea de a-si crea un blog, unde sa insemneze tot ce il preocupa, poate chiar cu talent, insa, in mod clar, acest proprietar de blog nu se numeste jurnalist. Chiar daca exista asemanari intre cele doua forme de a scrie, de a informa, exista si deosebiri categorice.

Asemanari intre jurnalismul traditional si blog:

1. Ambele informeaza
2. Accesul cititorilor este nelimitat. Oricine este interesat de ceea ce scrie jurnalistul sau bloggerul, poate citi materialul
3. Ambele ofera posibilitatea realizarii feedback- ului
4. Atat prin intermediul blogului, cat si prin intermediul mass mediei, ai posibilitatea de a-ti crea un public
5. Unele materiale postate pe blog satisfac regulile jurnalistice

Deosebiri:

1. Pentru a fi blogger, nu ai nevoie de studii de specialitate. Nici macar nu ai nevoie de studii!
2. Jurnalistii se supun unor rigori in construirea unui material, pe cand bloggerii pot scrie la voia intamplarii
3. Jurnalistii sunt presati de timp in scrierea unui material, iar bloggerii scriu numai cand au chef
4. Jurnalistul are carte de munca in domeniul scrisului ( de obicei) , iar bloggerul nu
5. In jurnalism, este importanta proximitatea de timp si de loc, dar intr-o insemnare pe blog ai posibilitatea sa scrii lucruri inactuale sau neinteresante, fara sa-ti fie teama ca nu vei vinde
6. Jurnalistii sunt obligati sa respecte un cod deontologic, iar bloggerii pot sta linistiti si fara sa fi auzit de el
7. Pentru a scrie un material pentru media, trebuie sa ai macar trei surse care sa iti confirme informatia, dar daca scrii in blog poti sa iti dai cu parerea
8. Jurnalistii beneficiaza ce canale media tiparite, audio- vizuale sau online, pe cand bloggerii se bucura doar de comunicarea virtuala
9. Orice jurnalist poate sa isi faca oricand si un blog, dar un blogger nu poate fi angajat la o institutie media
10. Ca blogger, poti semna cu nume fictive sau poti sa iti pastrezi anonimatul, pe cand, ca jurnalist, trebuie sa ti se stie numele, pentru a putea fi tras la raspundere sau pentru a suporta rusinea unui material scris nu tocmai bine...se mai intampla

Pregatirea pogromului romanesc

Pe teritoriul tarii noastre, politica “ ucigatoare de evrei” s-a desfasurat sub influenta directa a Germaniei naziste, avand in vedere acordul dintre maresalul Antonescu si Hitler. Unul dintre cele mai cunoscute pogromuri a fost cel de la Iasi, executat la ordinal explicit al lui Ion Antonescu. Prin evacuarea evreilor din Iasi, maresalul indeplinea o etapa a “ Planului mare”, care viza curatirea terenului in totalitatea teritoriului Moldovei. La data de 29 iunie 1941, ziua neagra a istoriei evreiesti la Iasi, aici se aflau aproximativ 45.000 de evrei, dintre care 12.000 au fost masacrati in timpul pogromului. Ei au fost acuzati de “ toate lipsurile si scumpetea de azi” ( Jean Ancel, Preludiu la asasinat). La sfarsitul razboiului, cand au fost judecate crimele regimului antonescian, toti cei care avusesera functii de decizie pasau vina de la unul la altul, justificand genocidul prin faptul ca au raspuns unor “ incidente provocate de iudeo- comunisti”. ( Mentionez ca toate citatele sunt din cartea deja citata).
Primul semn vestitor de rele pentru evrei s-a aratat in noaptea de 7- 8 iunie: “ Echipe de politisti i-au arestat in case, le-au permis sa ia cu ei haine si bani si i-au transportat la Chestura, in centrul orasului. Suspectii earu in special intelectuali <>, cum a fost avocatul Jean Hefter, avocatul Schreiber si adjunctul presedintelui Comunitatii, Cristian”. Din aceasta prima etapa, toti evreii au supravietuit.
Cel de-al doilea val de arestari s-a petrecut pe 21 iunie 1941, in ajunul izbucnirii atacului impotriva Uniunii Sovietice. De aceasta data, pe langa evrei, au fost arestati si legionary, justificarea fiind: “ Nu putem sa avem siguranta in ei ca vor pazi linistea in spatele frontului in timp de razboi.” Pe 22 iunie, cand izbucnesc operatiunile militare, in Iasi, pretutindeni, sunt lipite afise care “ ii infatiseaza pe evrei ca vinovati de provocarea razboiului si cuprind indemnari la ura si incitare la pogrom”.
Pe 24 iunie, sovieticii au bombardat, pentru prima data, Iasiul, ceea ce a favorizat nasterea zvonului conform caruia evreii semnalizeaza avioanelor sovietice, pentru a inlesni localizarea obiectivelor bombardamentului. Orasul era apasat de o liniste vestitoare de rele. Romanii isi schimbasera atitudinea fata de vecinii lor. Leon Haimovici, unul dintre fruntasii comunitatii evreiesti, povestea despre aceste zile: “ Simteam ca ceva pluteste in aer. Traiam cu frica continua de a fi arestati, nu ieseam din adaposturi, stam, dormeam si mancam acolo”. Presimtirea catastrofei i-a determinat pe unii sa se pregateasca: “ Din prudenta si anumita prevedere facem valise si strangem lucrurile de pret”.
Deznodamnatul se petrece dupa 26 iunie, cand are loc al doilea atac aerian asupra orasului Iasi, soldat cu pagube materiale consistente. Acum se intensifica zvonurile si, implicit, presupusa vina a evreilor de a fi colaborat cu sovieticii: “ Erau arestati oameni [evrei] care-si stergeau fata de transpiratie, sub cuvant ca fac semne la avioanele sovietice, desi acestea nu erau in aer. [ A fost] arestata o familie intreaga, care scosese in curte, la aer, o plapuma [ de culoare rosie]. In acelasi timp, paramilitarii [ evrei] au fost dusi la cimitirul evreiesc si pusi sa sape gropi foarte mari”.
In noaptea de 28- 29 iunie a inceput pogromul. Atunci au fost doborate 40 de avioane sovietice, iar printer aviatorii care s-au parasutat erau un brutar si o studenta din Iasi. Evident, de origine evreiasca. Motivand prin acuzatia de spionaj si colaborare cu inamicul, generalul Antonescu ordona arestarea tuturor evreilor din orasul Iasi si din imprejurimi. Acest episod, care a constituit singura justificare a autoritatilor romane pentru declansarea pogromului, a fost elucidate dupa terminarea razboiului. In fapt, nu existase nici un brutar si nici o studenta de sorginte iudaica c ear fi fost parasutati la Iasi. Era nevoie de acest argument pentru disculpare si, de aceea, el a fost fabricat. S-a demonstrat ca pozele facute unui evreu ucis, imbracat in uniforma armatei sovietice, au fost rodul stradaniei si al dorintei autoritatilor romanesti de a trai sadica fantezie a pogromului.
Comandantul militar al orasului, colonelul Lupu, a primit, in prima faza, ordin sa ii deporteze pe cei 45.000 de evrei in lagarul de le Targu- Jiu, lucru imposibil de realizat, avand in vedere numarul si starea de razboi din tara.
In fapt, in actiunea de ucidere in masa a evreilor, se considera ca primele focuri au fost trase chiar cu doua nopti inainte de data acceptata pentru inceperea pogromului de la Iasi.
Pe 26 iunie, un sergent legionar, Mircea Manoliu, a ucis doi evrei si l-a ranit grav pe al treilea cand, de fapt, trebuia sa-i escorteze acasa, dup ace fusesera eliberati din arest. La procesul ce a avut loc dupa terminarea razboiului, Ion Antonescu declara, referitor la numele lui Manoliu si inceperea pogromului :” N-am aflat decat de un singur legionary, pe care l-am dat in judecata, dar a fost achitat. L-am dat a doua oara in judecata si m-am interesat ce s-a facut cu el. Mi s-a spus ca a fost trimis pe front si ca a murit”. Conducatorul s-a eschivat, asadar, admirabil la proces: a aruncat vina pogromului asupra sergentului legionar pe care, in fapt, nu-l trimisese pe front, ci i-a oferit “ Barbatie si onoare” pentru fapta sa.
Incurajate de insusi Conducatorul, autoritatile cu putere de decizie nu au ezitat sa joace soarta evreilor, mai ales ca in spatiul romanesc exista o traditie antisemita puternica. Asa a inceput pogromul in Romania. Cu aceste argumente i-au condamnat pe evrei la moarte...

Haide, Base!

Am asistat, in ultima luna, la un episod ce va fi consemnat de manualele de istorie. Am avut primul presedinte al tarii suspendat, pe baza incalcarii Constitutiei, fiindca asta a fost vointa mariei- sale Parlamentul, fara confirmarea Curtii Constitutionale. Noi insa, poporul, am strigat din toti rarunchii " Haide, Base!", si Base a revenit in sunet de fanfara, asmutindu-i pe parlamentarii contestatari cu sac- sac si ciuda- ciuda! Are si de ce, de vreme ce 75% dintre noi suntem alaturi de el.
Numai ca, a doua zi dupa referendum, aflam ca exact in ziua in care ne ingramadeam sa punem stampila pe NU, Base a dat iar cu bata in balta, cum ii este obiceiul. Si de acum este fumat episodul in care, enervat de o ziarista care il deranja in timp ce-si facea cumparaturile, presedintele nostru reconfirmat i-a luat telefonul din mana si s-a inregistrat in timp ce o numea "tiganca imputita". Si Base a stabilit, in felul acesta, o noua premiera: este si primul presedinte acuzat de discriminare. Dupa ce si-a intors impotriva-i etnia roma, posibil fan pana la acest episod, Base s-a reinstalat linistit la Cotroceni, pe deplin convins ca tiganca e, de fapt, o doamna...care l-a cam enervat.

Ion Antonescu

Decembrie '89 in constiinta romanilor

In insemnarea de astazi voi incerca stabilirea semnificatiei evenimentelor petrecute in urma cu 18 ani,pentru poporul roman. A fost sau nu revolutie in Romnania anului 1989? Voi expune puncte de vedere pro si contra, extrase din cartea Ruxandrei Cesereanu-Decembrie 89- Deconstructia unei revolutii, pentru a fi supuse unei analize.Voi avea in vedere, de asemenea, trecerea in revista a opiniilor privitoare la revolutie prezentate in operele Miracolul revolutiei, de Stelian Tanase, si Revolutiile din ’89. Intre trecut si viitor,volum coordonat de Vladimir Tismaneanu.


A fost sau nu revolutie in Romania anului 1989?


Dupa cum am amintit, voi incerca elaborarea unei analize asupra acestei intrebari, care inca mai bantuie mentalul romanilor, avand drept baza teoretica de dezbatere lucrarea Ruxandrei Cesereanu- Decembrie 89. Deconstructia unei revolutii, aparuta la Editura Polirom, in anul 2004. Cartea are 225 de pagini. In prima parte, intinsa pe 43 de pagini, autoarea prezinta doua dintre cele mai importante miscari de protest din perioada comunista: revolta minerilor din Valea Jiului, din 1977, si cea a muncitorilor brasoveni, din anul 1987. Ruxandra Cesereanu asigura credibilitatea descriilor acestor miscari, precum si a pedepeslor aplicate celor care au luat parte la ele (tortura fizica, psihica, amenintari verbale, ”reeducare”, sau deportari, in unele cazuri), aducand cititorului marturiile unor dintre acestia.
Cea de-a doua parte logica si cronologica este descrierea miscarii revolutionare de la 1989. Pe pagina a patruzecisicincea, autoarea titreaza: Timisoara (15-20 decembrie1989) si Bucuresti (21-22decembrie 1989). Dupa cum deja se cunoaste, revolutia romana a debutat la Timisoara, in ziua de 15 decembrie, prin protestul pastorului reformat Laszlo Tόkes si al enoriasilor sai fata de decizia Bisericii Reformate, supusa si ea la regimul comunist, de a-l evacua pe pastor din Timisoara in localitatea Mineu. Motivul acestei masuri erau desele ocazii in care Tόkes a criticat regimul comunist, mai ales din cauza deciziei de a reforma satele romanesti. Faza incipienta a miscarii revolutionare romane este asadar un protest determinat de motive religioase, nebanuindu- se turnura pe care o va lua. Cel putin asa declara Laszlo Tόkes, citat de Ruxandra Cesereanu: ”Mi-am asumat responsabilitatea si pericolul sa lupt pentru drepturile Bisericii, ale minoritatii maghiare.[…] N-am avut in vedere sa joc un rol pe plan national. Asa trebuie inteleasa chestia. Eu nu mi- am putut inchipui, ca preot simplu reformat, sa lupt pentru cauza eliberarii tarii de sub asuprirea dictaturii comuniste”(p.49). Aceasta prima faza este numita de Ioan Savu, unul dintre revolutionarii din balconul operei, ”ucenicie revolutionara” care, in faza urmatoare, s- a preschimbat in revolta. Din 16 decembrie, dupa ce revolutionarii au inceput sa marsaluiasca pe strazile Timisoarei, unii analisti considera ca s- a trecut la faza “comunei insurectionale” sau a unei ”stari de revolutie”, faza ce a durat cateva zile in care participantii au avut curaj sa isi strige nemultumirile si dorintele: ”Vrem paine!”, ”Libertate!”, ”Jos Ceausescu!”, “Jos comunismul!”. La 17 decembrie au loc primele reprimari, in urma carora sunt ucisi protestatari. In toiul manifestarilor de la Timisoara, pe 19 decembrie, Nicolae Ceausescu pleaca intr- o vizita in Iran. O alta data importanta este cea de 20 decembrie, cand se formeaza primul comitet revolutionar- Frontul Democratic Roman. Tot in aceste zile, pentru a se asigura de implicarea Armatei in inabusirea miscarii revolutionare, Ilie Ceausescu a anuntat la diferite garnizoane din vestul tarii infiltrarea a 2000 de ”teroristi” pe teritoriul tarii, in special maghiari. In ziua de 21 decembrie,si bucurestenii s- au solidarizat cu timisorenii, prin mitingul din Piata Palatului. Si aici s- a scandat “Jos comunismul!” sau “Jos Ceausescu!”. Din acest punct, sirul evenimentelor se cunoaste, mai ales deznodamantul. De aceea nu voi mai insista asupra desfasuraii miscarii revolutionare romanesti.Tin sa precizez ca am dezvoltat notele informative privind aceasta a doua parte a cartii Ruxandrei Cesereanu pentru a cunoaste circumstantele care au declansat caderea regimului communist in Romania .
Pana la pagina 181, autoarea analizeaza posibilitatea ca miscarea de rasturnare a regimului ceausist sa fi fost revolutie, urmarea unui complot intern sau extern sau lovitura de stat. ”Aceasta carte isi propune sa treaca in revista, sa conceptualizeze si sa sistematizeze diferitele interpretari care au fost date, in ultimii cincisprezece ani, ”revolutiei” din 1989”, isi afirma Ruxandra Cesereanu intentia in Prefata. In cea din urma parte, Addenda, sunt tratate procesul si executia Elenei si a lui Nicolae Ceausescu, problema ”teroristilor” si cea a armatei. A fost sau nu a fost revolutie in anul 1989 in tara noastra? “Am pus intentionat intre ghilimele termenul revolutie, nu pentru ca nu as crede in realitatea revolutiei romane, ci pentru ca analistii pe care ii inventariez si interpretii politologi (dar nu numai) ai evenimentelor din 1989 au pus- o adesea sub semnul intrebarii, declarand-o a fi o revolutie uzurpatoare, deturnata, avortata, furata, rapita, confiscata, manipulata, reciclata , ratata, tradata, profanata, desacralizata, trucata, machiata, cosmetizata , poluata, umbrita, teleghidata, regizata, impurificata, pulverizata, controversata, omorata…” si lista continua. Multitudinea acestor atribute enumerate de autoare ii starnesc interesul de a confrunta argumente si declaratii puse in slujba uneia dintre teoriile privind revolutia. Cesereanu ii plaseaza pe sustinatorii acestor teorii in categoriile: puristilor, adica a celor care sustin teoria revoluiei pure, impartindu-i si pe acestia in puristi revolutionari si puristi oportunisti. Cea de- a doua categorie ii include pe sustinatorii complotului (intern sau extern), iar din a treia categorie fac parte cei care tind sa sustina ideea unei lovituri de stat, dar nu exclud si ipoteza uni hibrid de revolutie, lovitura de stat si complot extern.
In continuare, ma voi ocupa de toate aceste ipoteze, aducand atentiei cate un exemplu pe care l- a avut in vedere Ruxandra Cereseanu.

Ipoteza revolutiei pure


Partizani ai acestei ipoteze sunt atat unii politicieni din vechea nomenclatura, care au preluat locurile de conducere imediat dupa caderea lui Ceausescu, si ma refer in primul rand la Ion Iliescu si la Petre Roman, cat si unii teoreticieni, istoriografi, care nu manifesta interese vadite de a oferi aceasta interpretare. Ii voi avea in vedere, in prima instanta, pe cei din interiorul Puterii, cum ii numeste autoarea, discutand concret pe exemplul oferit de Ion Iliescu. Pana in prezent, acesta a scris trei carti referitoare la revolutia romana, sustinand inversunat ideea revolutiei pure, pentru a contracara acuzatiile de complot, considera Cesereanu, avand in vedere ideile vehiculate cum ca Iliescu s-ar fi aflat in contact cu Gorbaciov si i-ar fi cerut sa intervina in Romania. Pentru a nega implicatiile sale in derularea evenimentelor din ’89, primul presedinte postceausist alege asadar calea tiparului, explicand ca “ am dorit sa inlesnesc intelegerea logicii acestei revolutii” ( Ruxandra Cesereanu, 2004, p. 73). Este ferm convins ca este vorba despre o revolutie pura, in care nu au fost amestecate nici un fel de interese, chiar daca se puneau la cale comploturi atat in interiorul, cat si in exteriorul tarii, admite Iliescu. Dar miscarile revolutionare au izbucnit spontan si nu a mai fost cazul nici unei interventii. In ziua de 22 decembrie, Iliescu a fost recunoscut ca disident la Televiziune, ceea ce i-a dat elanul de a trece la organizarea unei structuri de condecere pe care sa o prezideze : “ Vazand aceasta uriasa descatusare de energii, mi-am spus ca lucrul cel mai urgent era de a da coerenta miscarii spontane a maselor, de a evita haosul si anarhia, de a alcatui un nucleu in jurul caruia sa se poata regrupa toate fortele capabile de a orienta dezideratele multimiisi a organiza actiunile lor intr-un program politic cu directie unitara.”, spicuieste Cesereanu gandurile pe care Iliescu si le-a dezvaluit in Revolutie si reforma, editata in 1994. Asa a luat nastere Frontul Salvarii Nationale. In aceeasi carte, se ocupa si de executia cuplului Ceausescu, fiind de acord ca a fost ilegala, dar neexistenta ei ar fi dus la un razboi civil, dupa opinia lui Iliescu.
Cesereanu atrage atentia ( sau i-a fost atrasa) asupra definitiilor pe care le da Ion Iliescu termenului de revolutie. Aceasta este un “ salt in gol”, o aventura nascuta din disperare si din speranta. Fostul presedinte emite chiar pareri asupra rolului de purificare pe care il au revolutiile in istoria unui popor : “ Revolutiile au si un efect mantuitor, terapeutic, te obliga , dar te zdruncina si te epuizeaza pentru intervale lungi.” ( Cesereanu, 2004, p. 76).
In decurs de un an de la lansarea primei sale carti, Iliescu se ocupa de scierea alteia, in care se ocupa tot de explicarea revolutiei. Simte din nou nevoia sa se disculpe, declarand ca revolutia “ a fost declansata de o explozie populara si este meritul poporului roman, al maselor orasenesti mai ales, al spiritului de abnegatie al tineretului…”( Cesereanu, 2004, p. 77). Tot in sprijinul apararii sale, fostul presedinte face cunoscut faptul ca a indraznit sa critice societatea coreeana, ceea ce a provocat retrogradarea sa : “ A aplicat cu mine metoda chinezeasca, a trimiterii la reeducare”, aprecieri pe care Ruxandra Cesereanu le considera exagerate. Dupa aceasta retrogradare, Iliescu admite participarea sa la un complot impotriva fostului dictator, care insa nu s-ar fi pus in practica niciodata.
In fine, in cea de-a treia sa carte, intitulata sugestiv Revolutia romana, din 2001, Iliescu adopta o pozitie mai ferma, fiind hotarat sa clarifice toate datele problema ale evenimentelor din 1989. El nu mai admite catalogarea acestora ca facand parte dintr-o revolta. Revolta poate fi numita faza incipienta, protestele de la Timisoara si de la Bucuresti din zilele 15- 21 decembrie. Din data de 22 decembrie, odata cu constituirea Frontului Salvarii Nationale, aceste proteste s-au transformat in parti integrante ale unei revolutii. “ Contestarea faptului ca, in Romania, a avut loc, in decembrie 1989, o revolutie este fie o naivitate, fie o lipsa de cultura politica, fie, cel mai adesea, un act deliberat, care raspunde unei game neasteptat de largi de interese politice si nu numai. De aici si incercarile de a confunda planurile, de a afirma ca nu a fost revolutie, ci <>”, conchide Ion Iliescu in interviul pe care i-l ia Vladimir Tismaneanu, in anul 2004, interviu pe care Ruxandra Cesereanu il invoca pentru a-si argumenta incadrarea fostului presedinte in categoria puristilor. Voi incheia trecerea in revista a argumentelor ( prea putin consistente!) pe care le aduce Iliescu in favoarea revolutiei, punand in lumina limpede doar contributia sa, de demagog care a fost in stare sa hotarasca soarta poporului chiar in conditiile revoltelor de strada, si nu pe a revolutionarilor romani care si-au dat viata pentru a inlatura regimul. Inainte de a aminti argumentele puristilor din afara Puterii, tin sa evidentiez pozitia net anti- Iliescu pe care o manifesta Ruxandra Cesereanu. Voi face acest lucru prin citarea unui fragment de pe paginile 82- 83 : “ …in definitia revolutiei, Iliescu se manifesta prin clisee comuniste ( ceea ce nu este neaparat paradoxal) - <> in 20 decembrie la Timisoara si in 22 decembrie la Bucuresti ( pe care pedaleaza obstinate) este o sechela a gandirii sale definitiv marcate de un pattern communist, care vedea in clasa muncitoare <> partidului respective……de precizat ca in 22 decembrie nu au iesit masiv pe strazile capitalei doar muncitori, ci si studenti si intelectuali ( dar acestia nu se potriveau, probabil, cu teoria <> a lui Ion Iliescu.” Desi fostul presedinte roman se autovictimizeaza in toate scrierile si interviurile sale, Cesereanu lanseaza o nota zeflemitoare cu privire la razvratirile sale impotriva lui Ceausescu sau asupra “reeducarii” la care a fost supus, fapt care a fost determinant in stabilirea dorintei sale de a dezrobi poporul roman de ideologia comunista.
Din tabara puristilor neimplicati in conspiratii de preluare a puterii, ma voi opri asupra opiniilor istoricului Dennis Deletant. Ruxandra Cesereanu il include in tabara sustinatorilor teoriei revolutiei pure bazandu-se pe doua dintre studiile acestuia: Ceausescu si Securitatea, din 1995, si Romania sub regimul comunist, din anul 1997. Deletant admite posibilitatea unui complot intern sau extern, dar, ca si Iliescu, lasa aceasta posibilitate in planul teoretic, negand orice tentativa de punere in practica. Istoricul formuleaza ideea enuntata mai sus, aceea a extinderii unui conflict maghiar, care s-a transformat intr-o revolta romaneasca: “ Sfidarea lui Tόkes a fost catalizatorul exprimarii solidaritatii entice, ce a generat revolta populara impotriva lui Ceausescu. Concursul tuturor acestor imprejurari a declansat o serie de evenimente care au dus la rasturnarea dictatorului” ( Cesereanu, 2004, p. 89). Asadar, in Romania anului 1989 a fost revolutie, pentru ca a fost o miscare de mase spontana, care a condus la schimbarea regimului. Este o varianta veridica, sustinuta cu argumente pertinente. Este interesant, in continuare, sa ascultam vocile care sustin ca miscarea revolutionara romana a fost coordonata de un complot.

Ipoteza complotului

Principalul beneficiar al unei asemenea teorii era chiar Nicolae Ceausescu, care a incercat sa-si salveze, daca nu dictatura, cel putin viata, acuzant “ agenturile straine” si serviciile de spionaj straine de starnirea miscarilor. In interventiile de pana la 22 decembrie, el a folosit si sintagma de “ actiuni teroriste”. Initiatoarele acestor comploturi erau, in opinia lui Ceausescu, Ungaria si U.R.S.S., avand in vedere originea pastorului Tόkes, al carui protest constituia un pretext pentru a starni miscari de masa si de a permite ungurilor sa invadeze Romania, sau faptul ca era lucru cunoscut ca Mihail Gorbaciov nu il agrea pe Ceausescu. Constituie nationalitatea pastorului sau antipatia lui Gorbaciov, sentiment de altfel extrem de subiectiv, motive suficiente pentru a putea sustine ca evenimentele din ’89 nu au fost meritul poporului roman, ci acte dirijate din afara? A fost vorba, daca admitem aceasta teorie, de un complot organizat doar de U.R.S.S. si Ungaria sau a fost sprijinit si din interior? Ceausescu a fost de acord si cu existenta puciului, a complotului intern, declarand ca “ agenturile straine” sunt sustinute de tradatori autohtoni care, “ pentru un pumn de dolari sau de alta valuta, pentru promisiuni si cateodata pentru o tuica, isi tradeaza tara, isi tradeaza familia, isi tradeaza poporul”, spicuieste Ruxandra Cesereanu din discursul televizat al dictatorului. La fel ca si Iliescu, Ceausescu este cat se poate de subiectiv in incercarea de explicare a revolutiei romane, fiecare jucandu-si onoarea pe varianta care il ajuta sa- si salveze viata, respectiv sa puna mana pe putere. In fine, cea de-a treia posibilitate de interpretare a evenimentelor din ’89, in opinia Ruxandrei Cesereanu, este aceea a unei revolutii hibridate cu o lovitura de stat, de care ma voi ocupa in continuare.

Ipoteza revolutiei hibridate cu o lovitura de stat


Pentru a ilustra aceasta ipoteza, voi aduce in discutie argumente ale generalului Stefan Guse, prezentate de Ruxandra Cesereanu pe paginile 142- 143. In opinia lui Guse, pe 22 decembrie a fost si revolutie, care mai apoi s-a transformat intr-o “ mascarada” si o anarhie generalizata”, ce fusese hotarata de Marile Puteri de la Malta, la realizarea careia a ajutat poporul roman, in special tinerii. Asadar, strainatatea considera necesara caderea regimului ceausist. Pe langa punerea de acord a Marilor Puteri in aceasta privinta, Guse vehiculeaza si ideea alaturarii unui nucleu romanesc la aplicarea planului. In opinia lui Guse, “ schimbul de focuri care a inceput in dupa- amiaza zilei de 22 decembrie1989 a constituit o , prin intermediul careia, in anumite cazuri, diferite unitati ale Armatei au tras unele in altele”, explica Cesereanu declaratiile lui Guse. Generalul este unul dintre sustinatorii tezei conform careia Ion Iliescu ar fi fost implicat in derularea “ revolutiei hibridate”, el mentinand contactul cu sovieticii care, in opinia lui Guse, reprezentau un pericol iminent la granita tarii noastre.
Am prezentat pana acum cele trei interpretari intre care penduleaza reprezentarea revolutiei din 1989 in mentalul romanesc. Am ales, pentru fiecare dintre reprezentari, sustinatorul cel mai semnificativ dintre toti teoreticienii, istoricii, politologii, ziaristii si, mai ales, oamenii politici ale caror marturii au fost stranse de Ruxandra Cesereanu si puse fata in fata in lucrarea Decembrie ’89. Deconstructia unei revolutii. In cele ce urmeaza, voi schita parerile pe care le au in privinta revolutiei romane Stelian Tanase si Vladimir Tismaneanu.


Ce cred alti autori in legatura cu revolutia din Romania anului 1989?


In stabilirea interpretarilor date revolutiei din ’89, ma voi folosi de lucrarile Miracolul revolutiei, scrisa de Stelian Tanase, carte aparuta la Editura Humanitas, in anul 1999, si Revolutiile din 1989. Intre trecut si viitor, al carei coordonator este Vladimir Tismaneanu. Aceasta din urma a fost editata de Polirom, in anul 1999.
Stelian Tanase pare sa aprobe varianta unui complot extern, la care au contribuit si autohtoni, “ nenorocitii” despre care vorbea Nicolae Ceausescu. In opinia lui Tanase, miscarile revolutionare au fost comandate si controlate de la Moscova, iar in tara, garda care a preluat imediat puterea a ajutat la punerea in practica a indiciilor sovietice. Tanase catalogheaza continutul comunicatului catre tara, dat de FSN, drept “ socialist democratic”. Era un manifest “ prudent si moderat”, ale carui puncte “se inscriau in limitele unui glasnost si perestroika romanesti” ( Tanase, 1999, p. 357). Era totusi un pas inainte pentru Romania, desi “ impunea mai ales latura anticeausista a revoltei si ignora latura anticomunista” ( Tanase, 1999, p. 358). Socialismul conservator era inlucuit, asadar, cu unul democratic, aspect care devine veridic daca tinem seama si de cotitura din politica adoptata de U.R.S.S. dupa preluarea puterii de catre Mihail Gorbaciov. “ Noua putere de la Bucuresti se inscria in limitele strategiei <>, pusa in circulatie de experti perestroika in anturajul liderilor de la Kremlin” ( Tanase, 1999, p. 358). Iliescu a fost instrumentul de lucru al U.R.S.S., daca ne conformam acestei teorii, nicidecum disidentul care adduce democratia in tara noastra. Din contra, Tanase acorda o arie de intindere surprinzatoare revolutiei romanesti, considerand ca aceasta s-a terminat de abia in anul 1991, procesul injust al cuplului Ceausescu fiind doar un instrument de manipulare a constiintei poporului, care vedea in moartea dictatorului si sfarsitul revolutiei. Cu toate ca stagnase, criza revolutionara exista, ceea ce a condu la lentoarea democratizarii si la costurile ridicate ale acesteia. Asadar, am avut parte de o revolutie in anul 1989, insa aceasta a izbucnit cumva din exterior, prin continua influenta slava, si a fost concretizata in interior, prin implicarea populatiei intr-un eveniment ce avea sa ofere puterea instrumentului de schimbare a regimului.
Din volumul coordonat de Vladimir Tismaneanu, ma voi opri asupra unui text scris de Mircea Mihaies.Acesta sintetizeaza esenta revolutiei si a urmarii sale in fraza: “ Iliescu a creat toate premisele pentru ca Romania sa ramana ultima tara sovietizata din Europa”, in conditiile in care “ dintre toate revolutiile est- europene, numai cea romana a fost violenta si numai in Romania fostul dictator comunist a fost judecat in graba si executat.” ( Tismaneanu, 1999, p. 270). Daca, pentru a exista o revolutie, schimbarea regimului este imperativa, in cazul tarii noastre s-a schimbat doar liderul, pentru ca ne confruntam tot cu socialismul. In mod cert, Mihaies adera tot la ideea complotului, pe care a amintit-o Ruxandra Cesereanu si pe care o sustine Stelian Tanase.
Prin realizarea revolutiei romane din ’89, populatia a dorit crearea unui regim antitotalitar. Realitatea a negat aceste asteptari, deoarece conducerea tarii a fost preluata de lideri din vechea nomenclatura. Ceea ce blocheaza inceperea unui alt val de proteste, imediat dupa ’89, cand populatia ar fi trebuit sa-si dea seama ca a fost mintita, este faptul ca “ …nimeni nu este deranjat de faptul ca presedintii parlamentului sunt doua vechi epave ale comunismului”.( Tismaneanu, 1999, p. 274).

Desfasurarea primului razboi mondial

Voi relua discutia de la participarea tarii noastre la primul razboi mondial.
Ca si in alte situatii din decursul istoriei, liderii politici de la inceputul secolului al XX- lea, pusi in fata iminentei razboiului, au adoptat neutralitatea. Carol I si-ar fi dorit sa participe la conflagratia moniala inca din anul 1914 cand, la intrunirea Consiliului de Coroana, de pe 3 august, isi manifesta simpatia pentru Puterile Centrale, intre care se afla si Germania, aducand in discutie si tratatul pe care il semnase in 1883. Insa nu obtine sprijinul politicienilor, care opteaza pentru o " expectativa armata." Chiar daca la 27 septembrie 1914 Carol I moare, aceasta situatie nu se va schimba.
Abia in luna august a anului 1916, Romania se hotaraste, in sfarsit, in ce tabara va lupta: Antanta, pentru a elibera Transilvania si nordul Bucovinei de sub stapanirea autro- ungara. Lupta romanilor se cerea sustinuta insa si de aliatii nostri rusi, care au refuzat sa ne acorde ajutor. In aceste conditii, teritoriul tarii, in afara de Moldova, este ocupat, iar administratia Romaniei se retrage la Iasi. In cele din urma, rusii au fost obligati sa trimita intariri masive pe frontul romanesc, pentru a se evita o invazie germana in sudul Rusiei. Dupa mai multe lupte de mica amploare, armata germana a fost oprita din avansare, la mijlocul lunii ianuarie a anului 1917.
Pe parcursul anului 1917, armata romana, sustinuta de cea rusa, participa la obtinerea victoriilor de la Marasti, Marasesti si Oituz. Imperiul Tarist incepe insa sa fie zdruncinat de lupte politice interne si de un razboi civil, ce aveau sa conduca la instaurarea regimului bolsevic. Revolutia din octombrie, cum este cunoscuta, si preluarea conducerii Imperiului Rus de catre bolsevici, pe 7 noiembrie 1917, ne-au scos principalul aliat din razboi. Rusii au incheiat pace separata cu Puterile Centrale, pe 3 martie 1918, la Brest- Litovsk. Romania, ramasa singura, nu a avut alta alternativa decat sa iasa si ea din razboi si sa incheie pacea, la Bucuresti.
Insa, dupa ofensiva de la Salonic, prin care Bulgaria a fost scoasa din razboi, tara noastra a reintrat in razboi, pe 10 noiembrie 1918, cu o zi inainte de semnarea armistitiului de incheiere a primului razboi mondial, in padurea Compiegne. Asadar, sfarsitul razboiului ne-a gasit in tabara invingatorilor, ceea ce a facut posibila Marea Unire.

Preliminariile participarii Romaniei la primul razboi mondial

Ideea unitatii natioanle a insotit istoria romanilor, constituind baza fundamentala a crearii Romaniei moderne. Limba romana vorbita in Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania, permanentele legaturi economice dintre cele trei tari romanesti au starnit spiritul national. Promovata de carturari, realizata pentru scurt timp de Mihai Viteazul ( 1600), ideea unirii va deveni mai puternica in epoca moderna ( 1859). In aceeasi perioada avea loc unificarea Italiei si a Germaniei. Ulterior, vor fi incadrate in corpul tarii Dobrogea ( 1878) si Cadrilaterul ( 1913). Lupta romanilor din teritoriile aflate sub stapanire straina, la inceputul secolului al XX- lea, se va inscrie in aceea a popoarelor europene dornice de a realiza state unitare.
Izbucnirea, pe 28 iulie 1914, a primului razboi mondial, a pus Romania in fata unei intrebari fundamentale: cu care dintre cele doua fronturi politico- militare sa se alieze? O hotarare era greu de luat, avand in vedere faptul ca din Antanta facea parte Imperiul Tarist ( pana in 1917), care stapanea Basarabia, iar intre Puterile Centrale se afla Austro- Ungaria, care anexase Bucovina si Transilvania.
La 3 august 1914 a fost intrunit Consiliul de Coroana la Sinaia, care a hotarat adoptarea unei politici de neutralitate militara. Cu aceasta hotarare a trebuit sa se resemneze si Carol I, apoi Ferdinand ( din septembrie 1914), care, potrivit originii lor germanice, si-ar fi dorit afilierea la Puterile Centrale, alaturi de care lupta Germania. Guvernul liberal condus de Ion I. C. Bratianu promova, de asemenea, politica de expectativa si de pregatire armata, urmand ca hotararea de intrare in razboi sa fie luata in functie de derularea evenimentelor.
In toamna anului 1914, Romania incheie o conventie cu Imperiul Tarist, conform careia, in schimbul unei " neutralitati prietenoase", Imperiul avea sa recunoasca dreptul Romaniei de a anexa teritoriile aflate sub stapanirea Austro- Ungariei. Tot atunci, tara noastra a incheiat o intelegere formala si cu Italia, cu care trebuia sa colaboreze si sa se anunte reciproc in legatura cu intrarea uneia dintre ele in razboi. Romania a mai mentinut legaturi si cu alte state din Antanta ( Franta, Anglia).
In anii 1914- 1915, cele doua blocuri politico- militare au incercat sa atraga Romania de partea lor, avand in vedere pozitia geografica a acesteia, cat si rezervele de petrol si de cereale. In acest scop, Berlinul si Viena au incercat sa-l oblige pe primul- ministru ungar sa acorde concesii romanilor sau chiar sa permita armatei romane sa ocupe o parte a Transilvaniei, pentru a opri atacul rus. Totodata, Puterile Centrale doreau alungarea lui Bratianu din fruntea guvernului si numirea unui alt guvern, de aceasta data conservator, care sa manifeste atractie spre germani. Antanta a incercat si ea sa atraga Romania, fie pe cale diplomatica, fie prin amenintari. Discutiile purtate cu acest bloc politico- militar au avut loc la Bucuresti, Paris, Londra, Petersburg.
In vederea intrarii tarii noastre in razboi, romanii se manifestau diferit. Opinia politica dorea alianta cu Antanta, printre sustinatorii reprezentativi numarandu-se Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu sau Octavian Goga. Conservatorii ( P. P. Carp, Titu Maiorescu, Constantin Stere) credeau ca ar fi mai avantajoasa aderarea la Puterile Centrale, cu care se incheiase un tratat inca din anul 1883, aderare ce ar fi inlaturat pericolul slav.
In vara anului 1914 a inceput pregatirea si inzestrarea armatei, prin imprumuturi din partea Angliei si armament de la Germania si Austro- Ungaria. La 14 august 1916, Consiliul de Coroana hotaraste intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta, incheind o conventie militara si o alianta politica. Conform acestora, toate statele membre ale Antantei erau egale in drepturi, Roamnia trebuia sa declare rezboi Austro- Ungariei si sa sisteze orice legatura comerciala cu dusmanii aliatilor. In schimb, tarile cu care se alia tara noastra recunosteau dreptul teritoriilor aflate sub dominatie austro- ungara de a se uni cu Romania, Rusia obligandu-se sa apere Dobrogea de un posibil atac bulgar. Conform conventiei militare, statele Antantei trimiteau zilnic 300 de tone de munitii, trupele aliate tarii noastre trebuiau sa lupte la Salonic, pentru a nu oferi posibilitatea Austro- Ungariei si Germaniei sa atace Romania. Trupele rusesti trebuiau sa lupte pe frontul din Galitia, pentru a apara Dobrogea. Au fost sau nu respectate aceste prevederi, ramane sa detaliez in urmatoarea insemnare.

Istoria Pastelui

Astazi mi-am propus sa depasesc "liniile" pe care le-am trasat in prezentarea blogului meu, pentru ca vreau sa aduc in discutie un fapt mereu actual, si totusi printre cele mai vechi din istoria omenirii. Voi scrie, in insemnarile mele, despre originea Pastelui.
"Paste" provine din cuvantul ebraic " Pesah", care inseamna trecere. La evrei, Pastele evoca fuga poporului evreu din Egipt, fuga ce se petrecuse cu 1.400 de ani inainte de Hristos si care echivala cu iesirea din sclavie. Inainte de patimile lui Hristos, Pesah-ul coincidea cu noaptea de 14- 15 a lunii Nissan, cand era luna plina. In anul 33, Pastele evreilor a coincis cu Moartea si Invierea lui Hristos. Aceasta este explicatia preluarii termanului de Paste, de catre religia crestina, de la cea ebraica. La crestini, sarbatoarea de Paste cuprinde cele trei zile in care au avut loc Rastignirea, Moartea si Invierea lui Hristos, fapte celebrate in biserica din Joia Sfanta pana in Duminica Invierii. Stabilirea importantei acestor fapte a iscat mai multe discutii cu privire la data sarbatoririi Pastelui. In acest fel, in cadrul Bisericii s-au creat doua curente: cel oriental si cel roman ( primul pune accent pe patimile lui Hristos, in timp ce curentul roman accentueaza Invierea).
La inceput, nu toti crestinii serbau Pastele la aceeasi data: in Orient se folosea ciclul lunar de 19 ani, iar la Roma cel de 16 ani, lucru care conducea la diferente de trei zile intre datele echinoctiului, reperul stabilirii datei.
In anul 325, imparatul Constantin cel Mare a reunit primul Conciliu Ecumenic de la Niceea, la care s-a hotarat serbarea Pastelui in aceeasi zi in care se sarbatorea si in Egipt. Fiindca in biblioteca din Alexandria se pastra cel mai bogat tezaur de cunostinte astronomice, ierarhii si teologii adunati la Niceea au hotarat trecerea responsabilitatii la patriarhii din Alexandria, care urmau sa calculeze si sa anunte din timp data sarbatoririi Pastelui. Calcularea datei urma sa se faca pe baza urmatoarelor considerente: Pastele trebuia sa se serbeze intotdeauna duminica, si anume in duminica de dupa luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara. In cazul in care ziua de 14 Nissan cade duminica, Pastele va fi amant cu o saptamana, pentru a nu se serba odata cu Pastele iudeilor, dar nici inaintea acestuia.

Nu s-ar putea stabili o data fixa pentru sarbatorirea Pastelui? Raspunsul este nu, pentru ca data depinde de doua fenomene astronomice: echinoctiul de primavara ( 21 martie) si miscarea de rotatie a lunii in jurul Pamantului. Acest din urma fenomen determina variatia datei Pastelui in fiecare an, data care variaza intr-un interval de 35 de zile.
Calendarul iulian, introdus de imparatul roman Iulius Caesar ( 45 i. Hr.) era un calendar solar. Duminica Pastelui a fost calculata dupa acest calendar din anul 326 pana in anul 1585. Prin calcule, s-a constatat ca toate datele calculate pentru serbarea Pastelui se repeta la 532 de ani. Determinarea acestui numar a condus la alcatuirea unui " calendar perpetuu". Ciclul de 532 de ani s-a numit " pascal". Primul a inceput in anul 345 si s-a terminat in anul 877; al doilea ciclu a durat pana in anul 1409; al treilea s-a incheiat in 1940. In 1941 a inceput cel de-al patrulea ciclu, care se va incheia in 2472.
In 1582, data de 4 octombrie a calendarului iulian a fost urmata de data de 15 octombrie a calendarului gregorian, fiind eliminate zece zile. In 1583, Papa Grigore al XIII- lea a introdus un nou tabel al datelor lunii pline pascale. Biserica Ortodoxa a continuat insa sa calculeze Pastele dupa vechiul calendar iulian, ramas astazi cu 13 zile in urma celui gregorian. Astfel, la catolici, Pastele poate cadea intre 22 martie si 25 aprilie, iar la ortodocsi intre 4 aprilie si 8 mai.
Statul roman a adoptat calendarul gregorian in anul 1919, iar Biserica Ortodoxa Romana a adoptat aceasta reforma in 1924.

Instaurarea regimului comunist in Romania

“Acordul de procentaj” dintre Marile Puteri determina soarta Romaniei dupa cel de-al doilea razboi mondial


Insemnatatea zilei de 23 august 1944 este sintetizata in urmatoarea fraza: “ Niciodata, printr-un singur eveniment, nu s-au pierdut atat de multi soldati si atat de multe teritorii cum a pierdut Germania, ca in urma radicalei schimbari de orientare a regelui Mihai”, dupa cum apreciaza un publicist german. Potrivit evaluarii specialistilor, actul de la 23 august 1944 a precipitat prabusirea Reichului cu circa sase luni. Insa principalul beneficiar al acestui act a fost Uniunea Sovietica, ale carei trupe au putut inainta rapid spre Balcani si, prin Romania si Ungaria, spre Viena si Praga.
In proclamatia regala din seara zilei de 23 august se afirma : “ Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Briatanie si Statele Unite. Primiti pe soldatii acestor armate cu incredere. Natiunile Unite ne-au garantat independenta tarii si neamestecul in treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost rapita”. Conventia de armistitiu va fi semnata in noaptea de 12/13 septembrie, dar Romania va trebui sa accepte plata a 300 de milioane de dolari, despagubiri de razboi, cat si asigurarea libertatii de miscare a trupelor sovietice pe teritoriul romanesc. Viitorul era deja sumbru pentru tara noastra. A urmat imediat satelitizarea partidelor participante la noua alianta politica. La 26 septembrie 1944 a fost publicat proiectul de platforma a unei noi coalitii, denumita Frontul National Democrat ( FND), care isi propunea sa instaureze “ un regim de reala democratie parlamentara”, prin unirea “ tuturor fortelor nationale democratice” din Romania. Platforma prevedea exproprierea mosiilor de peste 50 de hectare, “ conditii omenesti de munca pentru muncitori, functionari, carturari”, “ salariu minimal in raport cu scumpetea”, dreptul de organizare sindicala, “ acordarea de credite ieftine, pe termen lung, sinistratilor nevoiasi pentru refacerea gospodariilor lor”, “ nationalizarea Bancii Nationale si a celor 18 mari banci”, “ controlul tuturor cartelurilor si nationalizarea celor din industria de baza”. Acestea erau planurile Marilor Puteri dupa desprinderea Romaniei de Germania, cand a inceput satelitizarea tarii, de aceasta data in orbita Kremlinului. Prezenta Armatei Rosii pe teritoriul tarii noastre, cat si recunoasterea de catre Churchill si Roosevelt a unei zone de influenta a URSS la hotarele ei vestice, au plasat Romania sub tutela Moscovei. Aceasta tutela a fost reglemantata prin incheierea acordului de procentaj intre Churchill si Stalin, din timpul vizitei la Moscova a premierului britanic, in perioada 9- 17 octombrie 1944. Scopul vizitei lui Churchill era salvarea Greciei de ocupatia sovietica, prezenta Armatei Rosii in aceasta zona fiind perceputa ca o amenintare la adresa Suezului. La intalnirea din 9 octombrie, premierul britanic i-a propus lui Stalin o reglementare de ansamblu, sub forma unor procente care sa reprezinte gradul de interes si de control al celor doua parti in statele Europei de sud-est. Romania figura in oferta lui Churchill cu 90% in favoarea URSS si 10% pentru Marea Britanie ( in acord cu SUA). Asadar, Romania era la discretia Uniunii Sovietice in proportie de 90%. Inca o data se adeverea ca soarta tarilor mici era hotarata nu de vointa lor, ci de decizia Marilor Puteri, conform intereselor lor imediate sau de perspectiva. Sa mentionam ca aceste interese erau secrete, din care cauza creau in interiorul tarii sperante desarte sau nedumerire. In acest context remarcam increderea paguboasa a liderilor taranisti si liberali in eventualul sprijin capatat din partea puterilor occidentale pentru lupta anticomunista, fara a sti ca demersurile lor disperate nu trezeau nici un ecou in capitalele apusene. De acelasi tratament se bucura insusi Regele Mihai. Orbirea acestor lideri a fost alimentata de rasturnarea regimului comunist din Grecia, fara a lua in calcul ca pentru aceasta tara Moscova si-a declarat dezinteresul - in schimbul interesului “primordial” in Romania si in alte tari din regiune. In acelasi sens se inscrie si psihologia colectiva a poporului roman, in randurile sale manifestandu-se o credinta puternica si durabila ca Occidentul, in primul rand SUA, vor sfarsi prin a smulge Romania de sub cizma sovietica. “ Vin americanii!” a fost expresia care a sintetizat o atitudine politica si o stare de spirit.


Impunerea primului guvern de factura comunista in Romania


Manat de aceeasi credinta, generalul Radescu, aflat in fruntea guvernului, si-a intemeiat rezistenta la asaltul comunist din februarie 1945, crezand ca fermitatea aratata de Marea Britanie in Grecia fata de incercarea comunistilor de a lua puterea se va manifesta si in Romania. Scenariul de rasturnare a guvernului era axat pe manifestatii de strada si ocuparea de prefecturi si primarii, care, creand o stare de instabilitate si confuzie, sa deschida drumul comunistilor spre preluarea puterii, incredintata insa de factorul constitutional, adica de rege. In pofida unor astfel de actiuni, care au culminat cu mitingul FND din Piata Palatului regal ( 24 februarie 1945), PCdR nu a reusit sa rastoarne guvernul. A. I. Visinski, aflat la Bucuresti, cere insa imediata inlocuire a lui Radescu, sub pretextul ca acesta a dat ordin sa se traga in manifestanti. Asupra regelui, Visinski a exercitat presiuni si amenintari, cand a constatat ca suveranul voia sa pastreze formula unui guvern de reala coalitie, prezidat de printul Barbu Stirbey. In fata refuzului categoric al lui Visinski de a accepta propunerile regelui, in spiritul procedurilor constitutionale, Mihai a vrut sa abdice, dar, in urma consultarilor, a renuntat si l-a numit pe Petru Groza prim- ministru. Daca Dinu Bratianu si Constantin Titel Petrescu au acceptat guvernul Groza in conditiile unei repartizari echitabile a portofoliilor ministeriale, Iuliu Maniu se opunea categoric, sustinând ca normele constitutionale impuneau ca formarea guvernului sa se dea partidului cu ponderea popularä cea mai larga, care era PNT, iar primul ministru sa fie dr. N. Lupu. In fata acestor deziderate, Petru Groza i-a propus lui Iuliu Maniu ca in guvernul condus de el sa fie nominalizati 2-3 ministri PNT, oferta insa respinsa. In aceasta situatie a fost alcatuit noul guvern care, prin compozitia sa, era un guvern democratic, incluzand un spectru larg al fortelor politice si democratice dispuse sa isi concentreze eforturile pentru redresarea tarii. Dintre cei 18 ministri, 4 reprezentau Partidul Comunist Roman, 3 - Partidul Social Democrat, 3 - Frontul Plugarilor, 1 - Uniunea Patriotica, 1- Confederatia Generala a Muncii (sindicatele), 1 - Uniunea Preotilor Democrati, 3 - Partidul National Liberal (aripa Gh. Tatarascu), 1 - Partidul National Taranesc (Anton Alexandrescu), 1 - Armata.
Iuliu Maniu, cea mai controversata figura politica a vremii, caracterizat fie “fascist”, “hitlerist”, de Gh. Gheorghiu-Dej, fie “un nebun care vorbeste prostii”, de vicemaresalul Aerului, Stevenson, din cadrul Comisiei Aliate de Control, sau “om politic care se bucura de un respect desavarsit in tara”, de Burton Berry, si Dinu Bratianu isi pregateau strategia pentru rasturnarea guvernului Groza cu sprijinul Angliei, dar Londra a respins un asemenea plan, limitandu-se in acordarea azilului pentru generalul N. Radescu, dar refuzand un tratament similar pentru regele Mihai.
O noua situatie se arata favorabila Romaniei: in luna aprilie a aceluiasi an, moare presedintele SUA, Roosevelt. Este numit Harry S. Truman, care manifesta o atitudine mai ferma fata de URSS. Americanii, secondati de britanici, continua sa refuze recunoasterea guvernului Groza, mentinand sperantele in randul poporului roman. Se impiedica insa si negocierea tratatului de pace.
Primind incurajarea Washingtonului, regele incearca sa inlature guvernul Groza, cerandu-i primului- ministru sa demisioneze. Dar Groza, sprijinit de Moscova, refuza sa dea curs cererii regale. Acest lucru il determina pe suveran sa rupa legaturile cu guvernul, refuzand, la randu-i, sa mai semneze decretele prezentate de ministri. Se produce o “ greva regala”. Prima parte a "prizonieratului" autoimpus al "grevistului" Rege Mihai s-a consumat la Palatul Kiseleff (actualmente sediul unei importante institutii bancare), unde tanarul monarh s-a retras impreuna cu mama sa, Regina Elena. Alaturi de ei au ramas si aghiotantii regali, amenintati cu moartea de insusi presedintele adjunct al Comisiei Aliate de Control, generalul I.Z. Susaikov, care-i considera vinovati pentru deciziile Suveranului.
In ciuda declaratiilor de sustinere a Regelui si a actiunii sale, Ministerul de Externe britanic si Departamentul de Stat al SUA au cerut reprezentantilor lor la Bucuresti sa nu se implice in politica interna romaneasca. Cei doi "aliati" faceau practic un joc dublu – il incurajau pe Rege sa actioneze contra sovieticilor, dar totodata nu se angajau cu nimic concret. In nota trimisa Regelui la 19 august, Foreign Office-ul scria negru pe alb: guvernul britanic nu recunoaste Guvernul Frontului National Democrat. Totodata, "nu doreste sa dea nici un fel de sfat sau incurajare Regelui, intrucat nu ar fi in stare sa-l protejeze pe Rege si pe liderii opozitiei de urmarile unei incercari de a rasturna Guvernul Groza".
Profitand de neimplicarea occidentalilor, URSS cucerea treptat teren. La 21 august, consilierii Susaikov si Pavlov l-au vizitat pe Rege, insistand sa faca o declaratie publica prin care sa "demaste" amestecul SUA si Marii Britanii in treburile interne ale tarii si sa recunoasca faptul ca nu are nimic de obiectat Guvernului. Sovieticii considerau Romania o tara invinsa, la discretia lor. In consecinta, la 23 august, adjunctul Comisiei Aliate de Control, generalul Susaikov, revine la Palat, declarand ca "Guvernul sovietic se pronunta in modul cel mai categoric impotriva demisiei guvernului Groza". Practic, sovieticii raspundeau acum scrisorii lui Mihai, de la 20 august. Dar acesta nu se lasa intimidat. Suparat pe incapatanarea lui Mihai I, Susaikov ameninta: "Se va lasa cu lacrimi".
La 23 august, la initiativa generalului Susaikov, a fost convocata sedinta Comisiei Aliate de Control, in cadrul careia sovieticii le-au reprosat anglo-americanilor "caracterul incorect al actiunii lor" de a cere Regelui sa demita Guvernul. Rusii au invocat chiar Regulamentul Comisiei, care cerea ca fiecare decizie luata sa aiba acordul tuturor celor trei componenti ai sai.
Prima intrunire a Consiliului Ministrilor Afacerilor Straine a avut loc la Londra, intre 11 septembrie si 20 octombrie 1945. In ceea ce priveste Romania, guvernele american si englez s-au declarat impotriva recunoasterii guvernului Groza. Contrazicandu-i, comisarul national pentru Afaceri Straine, I.V. Molotov, a declarat ca in Romania si in Bulgaria exista guverne "reprezentative si democratice", refuzand apoi cu obstinatie discutarea problemelor interne ale celor doua tari.
Molotov a preferat insa sa discute chestiunea Romaniei cu presa. Intr-un interviu oferit jurnalistilor straini, Molotov afirma ca "guvernele Romaniei, Bulgariei si Ungariei se bucura de increderea majoritatii covarsitoare a populatiei acestor tari", fapt care urma a fi demonstrat prin organizarea de alegeri in care oamenii vor decide, "fara presiune de afara", cine ii va conduce. In incheiere, comisarul sovietic a laudat "realizarile" guvernului Groza, in special tinerea la ordine a "clicilor reactionare" ale lui Maniu si Bratianu.
Ultima intrunire a celor trei Mari Puteri a avut loc la Moscova, intre 16 - 26 decembrie 1945. Dupa noua zile de negocieri, reprezentantii Angliei, Statelor Unite si URSS ajung la un acord privind organizarea Conferintei de pace in 1946, cu participarea Frantei si Chinei. In privinta Romaniei, Byrnes, secretarul de stat american, scoate din maneca "asul" decisiv, dar catastrofal pentru Romania: raportul Ethridge. Intocmit de un ziarist american la cererea presedintelui american Truman, raportul dezvaluia masinatiunile URSS pentru cucerirea puterii in Romania. Byrnes a propus reorganizarea guvernelor roman si bulgar. Molotov s-a opus cu tarie. Se ajunge la negocierea directa intre Byrnes si Stalin, "Generalissimul" fiind de acord cu solutia americana de largire a guvernului Groza cu doi reprezentanti ai partidelor de opozitie. La finalul Conferintei s-a decis trimiterea la Bucuresti a unei Comisii alcatuite din Vasinski, Harriman – ambasadorul SUA, si Clark – Kerr, ambasadorul Marii Britanii, al carei rol era sa convinga guvernul Groza sa accepte largirea cabinetului sau prin includerea a doi reprezentanti ai liberalilor si taranistilor. S- a decis, in final, sa fie admisi Emil Hatieganu ( PNT) si Mihai Romniceanu ( PNL). URSS repurtase o dubla victorie: printr- o simpla operatie de cosmetica politica obtinuse recunoasterea guvernului Groza de catre SUA si Marea Britanie; in al doilea rand, in guvern intrasera personalitati din garnitura a doua a partidelor istorice. In fapt, cei doi reprezentanti ai partidelor democratice erau simpli figuranti. Ultima incercare de a restabili democratia in Romania esuase.


Impunerea Partidului Comunist

La 10 februarie 1947 se incheia si capitolul dureros al participarii Romaniei la cel de-al doilea razboi mondial, prin semnarea tratatului de pace de la Paris, prima problema de interes capital pentru Romania.
Cea de-a doua problema de interes vital era organizarea alegerilor. Comunistii stiau ca nu sunt populari in tara si incercau, la indemnul sovieticilor, sa slabeasca partidele democratice prin incurajarea de tensiuni si disidente. De asemenea, Gheorghe Gheorghiu- Dej ii cere lui Visinski un milliard de lei pentru campania electorala. Bodnaras, cunoscand desigur principiul lui Stalin, declara: “ Nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numara voturile”. Mai exact, Visinski il informa pe Harriman, inca in timpul calatoriei Comisiei Tripatrite in Romania, ca la viitoarele alegeri alianta condusa de PCR va obtine 70% din voturi, PNT- 20%, iar PNL 10%. Rezultatele reale ale alegerilor din 19 noiembrie 1946 nu sunt cunoscute. Lucretiu Patrascanu, cerandu-i ministrului de Interne, Teohari Georgescu, sa ii arate rezultatele, pentru a sti cum trebuie organizata in viitor politica si propaganda PCR, a primit raspunsul ca fusesera arse si ca erau esentiale doar rezultatele oficiale, care atribuiau 79,86% din voturi Blocului Partidelor Democrate ( BPD), condus de PCR, adica 378 din 414 locuri in parlament. SUA si Marea Britanie, informate despre trucarea alegerilor, au reactionat doar prin simple note de protest, fara nici o eficacitate.In aceste conditii, regelui Mihai nu-i mai ramanea altceva de facut decat sa deschida parlamentul, legalizand astfel frauda. Acum se incheia o noua etapa in procesul de consolidare a regimului comunist din Romania.

Masurile si reformele adoptate in primii ani de comunism in Romania

Inca din primele zile, cabinetul Groza s-a lansat intr-o activitate febrila menita sa atenueze socul provocat in opinia publica de schimbarea de guvern care era, de fapt, o schimbare de regim. Pentru a consolida pozitia guvernului Groza, in nord- estul Transilvaniei a fost restaurata administratia romaneasca, la 9 martie 1945, prezentata drept satisfacerea de catre Stalin a cererii formulate in acest sens de Petru Groza si Gh. Tatarescu.
Principala preocupare a guvernului Petru Groza, prin care si-ar fi sporit popularitatea in randul maselor, o constituia realizarea reformei agrare. La 12 martie 1945, a fost depus proiectul de lege agrara la Presedintia Consiliului de Ministri, responsabil fiind Romulus Zarnoi. Au fost facute unele mici modificari, dezbaterile avand loc la 13, 19 si 20 martie. Singurul care a depus amendamente de fond a fost Gheorghe Tatarescu, "dezertorul" liberal mentinandu-si unele principii. Comunistii s-au preocupat si de aspectele constitutionale ale legii, pentru a nu calca in picioare in nici un fel "democratia". Natura exproprierii legiferata in martie 1945 incalca Constitutia din 1923, insa ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, a propus modificarea legii fundamentale. Nu era pentru prima data cand se recurgea la aceasta metoda, in octombrie anul precedent facandu-se si unele rectificari necesare starii de razboi.
Inca din primele articole, guvernul comunist a expus scopul propagandistic al legii, respectiv "marirea suprafetelor arabile ale gospodariilor taranesti existente care au mai putin de 5 ha". Aceasta categorie a inclus un numar insemnat de familii. Dupa reforma din 1921, taranul roman trecuse prin mai multe crize financiare, dublate de lipsa utilajelor mecanizate, astfel ca se inglodase in mari datorii catre banci. Singura solutie fusese vanzarea pamantului.
Dintre cei care urmau sa fie expropriati, in capul listei au fost etnicii germani. Erau urmati de cei desemnati "criminali de razboi" si "responsabili pentru dezastrul tarii". Erau inclusi si cei care in ultima perioada nu-si lucrasera pamantul sau cei care erau plecati din tara. La ultimul punct se specifica faptul ca posesorii unor terenuri mai mari de 50 ha vor fi si ei expropriati. Aceasta categorie era cea mai insemnata. Nu erau specificate foarte clar tipurile de exproprieri si cazurile particulare, astfel incat s-a ajuns la procese in justitie si conflicte de interese in scurta vreme.
Spre deosebire de reforma din 1921, marii proprietari au fost deposedati in 1945 si de utilajele si masinile lor agricole. Programele PCdR preconizau infiintarea unor statii de masini agricole, unde taranii urmau sa inchirieze la "preturi cinstite" utilajele necesare unei agriculturi performante. Insa prin aceasta prevedere fostii proprietari de masini agricole au ajuns in situatia sa inchirieze fostele lor bunuri. Pe langa masini au fost impartite si animalele de tractiune, proportional cu intinderea lotului expropriat. Toate aceste bunuri au trecut fara despagubire in proprietatea statului, care le redistribuia taranilor improprietariti.
Pentru a evita faramitarea terenurilor primite la reforma agrara, legea din martie 1945 a specificat ca loturile primite nu puteau fi vandute, date in arenda sau ipotecate. Comunistii sustineau ca taranii aveau de aceasta data alte conditii decat dupa reforma agrara din 1921, deoarece se infiintasera statiile de masini agricole. Terenurile puteau fi instrainate numai cu avizul Ministerului Agriculturii si Domeniilor.
Guvernul Groza a prezentat reforma agrara drept cea mai insemnata lege pentru tarani de cand exista statul modern roman. Insa prevederile sale extreme au faramitat si mai mult loturile cultivabile. Dar, ca si in Rusia anilor ’20, Romania trecea printr-o faza temporara de improprietarire. Guvernantii comunisti tinteau spre viitorul plan de colectivizare a agriculturii.
Legea reformei agrare a fost publicata in Monitorul Oficial la 23 martie 1945. Desi in Romania guvernul Groza functiona intr-un cadru pluripartid, reforma agrara a fost apanajul exclusiv al Partidului Comunist. Acesta, prin intermediul "Frontului Plugarilor", a preluat conducerea majoritatii comisiilor locale de improprietarire. In unele cazuri, chiar daca membrii lor facusera parte din "partidele istorice", se legitimau drept reprezentanti ai "Frontului Plugarilor". Mai mult, in cazul unor neintelegeri, medierea era facuta de organizatiile locale comuniste si ale Frontului. Astfel ca, intr-un stat inca democratic, Partidul Comunist controla aplicarea celei mai importante legi, cea a reformei agrare.
Graba cu care s-a aplicat reforma agrara a creat conditiile ideale pentru abuzuri in distributia loturilor expropriate. De multe ori, in comisiile locale au intrat tarani care nu aveau dreptul sa primeasca pamant in baza legii din martie 1945. Apoi, sefii acestora si-au distribuit loturile cele mai fertile. Pagubitii acestui sistem au fost soldatii aflati inca pe front sau vaduvele de razboi, despre care legea spunea ca aveau intaietate in primirea de pamant.
In martie 1948, guvernul a declarat ca reforma agrara s-a incheiat. Fusesera expropriati 155.823 de proprietari. In realitate, la sfarsitul anilor ’50 inca se mai distribuiau titluri de proprietate in unele judete, chiar daca colectivizarea era in plina desfasurare. Totusi, reforma agrara din 1945 s-a aplicat rapid, respectand previziunile guvernului.
Prin aceasta lege, Partidul Comunist a acumulat un capital insemnat de popularitate in randul taranilor saraci si nu numai. Activistii sai au cutreierat satele, intrand in contact direct cu marea masa a populatiei si raspandind mesajul comunist.
Insa inceputul instaurarii regimului comunist nu s-a remarcat doar prin masuri care au condus la cresterea popularitatii Partidului Comunist. S-a realizat, de pilda, instituirea sovromurilor, care au condus la saracirea poporului roman.
La 27 aprilie 1945, la Moscova se initiaza o serie de negocieri, conduse din partea sovieticilor de A.I Mikoian, Comisarul Poporului pentru Comert Exterior, al caror scop era incheierea unor acorduri economice pe termen lung cu "marele vecin de la Rasarit." Cei mai interesati ca sovieticii sa fie multumiti de rezultatul tratativelor erau comunistii din Guvernul Groza, majoritari in delegatia romaneasca trimisa la negocieri, condusa de ministrul de Finante, Mihai Durma. "Tovaras de drum" al comunistilor din aceasta perioada, Durma va fi condamnat la inchisoare dupa preluarea puterii de catre acestia.
Stenogramele discutiilor purtate in capitala URSS dovedesc faptul ca delegatii romani manifestau multa obedienta. Spre exemplu, ministrul Industriilor si Comertului – Tudor Ionescu – a pus "pe tava" sovieticilor un raport asupra posibilitatilor de productie ale Romaniei. Negocierile s-au terminat prin semnarea, la 8 mai 1945 – cu doar o zi inaintea capitularii Germaniei si a incheierii razboiului – a doua acorduri economice: primul, pe o perioada de un an de zile, trasa liniile definitorii ale schimburilor comerciale dintre cele doua tari. Al doilea, semnat pe o perioada de cinci ani, prevedea constituirea intreprinderilor mixte romano-sovietice, renumitele sovromuri.
Pentru Stalin, unica prioritate a economiilor "statelor fratesti" era slujirea intereselor URSS. Inca din timpul razboiului, sovieticii s-au dovedit extrem de interesati in bogatiile tarilor ocupate. Dupa 1945, una dintre modalitatile inventate de ei pentru a controla sectoarele de baza ale economiilor tarilor central-europene a fost infiintarea de "intreprinderi mixte". In Romania, acestea au luat nastere in urma acordului de la Moscova, prin care sovieticii s-au declarat dispusi sa "investeasca" in cateva dintre intreprinderile romanesti de stat sau private 50% din capital, constand in special din utilaje, sa asigure, la nevoie, si personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele furate de la nemti). Partea romaneasca trebuia sa contribuie la randu-i cu 50% din capital si forta de munca. Si beneficiile de pe urma acestei "colaborari" urmau a se imparti tot pe jumatate. Acordurile uneau, doar pe hartie, doi "parteneri" inegali: o Uniune Sovietica invingatoare si o Romanie invinsa si slabita. Din iunie 1945 pana in prima jumatate a lui 1946, s-au infiintat 19 sovromuri, in ramurile industriale de cea mai mare importanta economica si strategica pentru Romania.


Anul 1947 in istoria romanilor

In anul 1947, se produce, mai intai, o deteriorare a relatiilor dintre comunisti si gruparea liberala a lui Gh. Tatarescu, din cauza pozitiei critice adoptate de acesta fata de politica guvernului. Incordarea survenita in cadrul guvernului a coincis, pe plan international, cu tensiunea din relatiile Est- Vest, in urma cuvantarii secretarului de stat american, George Marshall, prin care propunea masuri vizand refacerea economica a lumii pustiite de razboi si lupta impotriva “ foametei, saraciei, disperarii si haosului”, adica tocmai a factorilor care favorizau extinderea comunismului. Cum era si firesc, Stalin a interzis participarea statelor- satelit ale URSS la Planul Marshall. Acestea au fost subordonate unui nou centru de conducere: Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti ( Cominform), creat in septembrie 1947.
In Romania, ritmul comunizarii s-a accentuat prin intarirea controlului de stat asupra intreprinderilor industriale particulare, prin introducerea cotelor obligatorii de produse agricole ce urmau a fi predate statului si prin reforma monetara, care a lovit in detinatorii de capital. Pe plan politic, in urma unei actiuni bine organizate, careia i-au cazut victima liderii PNT, Iuliu Maniu a fost de acord ca vicepresedintele PNT, Ion Mihalache, secretarul general al PNT, Nicolae Penescu si altii sa parasesca tara. Grupul a fost arestat, in ziua de 14 iulie, la Tamadau, ceea ce a permis guvernului sa dizolve PNT si , in urma unui proces, sa-i condamne pe conducatorii national- taranisti, in frunte cu Iuliu Maniu. Disparea astfel principalul partid politic atasat democratiei si , prin urmare, adversar al totalitarismului comunist. Condamnarea liderilor PNT a fost urmata de o virulenta campanie impotriva lui Gh. Tatarescu. In final, parlamentul i-a dat un vot de blam, ceea ce a determinat demisia ministrilor sai din Guvernul Groza ( 6 noiembrie).
In urma acestei demisii, cabinetul a fost remaniat: Ana Pauker a devenit ministru de Externe, iar Vasile Luca ministru de Finante. Intr-un raport intocmit de secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu- Dej, acesta se refera la o viitoare constitutie, vorbind insa despre mentinerea monarhiei, cu o simtitoare restrangere a prerogativelor regale. Acest raport demonstreaza ca initiativa abolirii monarhiei a apartinut Moscovei. La 30 decembrie 1947 avea sa se produca abdicarea fortata a Regelui Mihai. La aceasta data se instaureaza monolitismul comunist, o data cu proclamarea Republicii Populare Romane. La 30 decembrie s-a consumat, de fapt, ultimul act al unei piese minutios regizate. Indicatiile ultime de regie fusesera date cu o zi mai înainte, la 29 decembrie, într-un plan de actiune adoptat de C.C. al P.C.R. în care, între altele, erau prevazute masuri de securitate luate de Ministerul de Interne si Ministerul Apararii Nationale, mobilizarea partidului si organizatiilor de masa, convocarea parlamentarilor, " meetinguri în întreprinderi" s.a. Fusese stabilit si organul provizoriu de conducere al Republicii, care ar fi urmat sa fie alcatuit din dr. Petru Groza, Ion Niculi, C.I. Parhon, Vasile Vaida, St. Voitec. Presedinte al Consiliului de Ministri ar fi trebuit sa fie Gh. Gheorghiu-Dej, iar între ministri, Gh. Vasilichi - educatie nationala, Vasile Luca - comert, Gh. Apostol – finante.


Reactia presei fata de abdicarea Regelui Mihai




Desfasurarea evenimentelor din 30 decembrie este cunoscuta. Presa le prezinta în editii datate 1 ianuarie. In general, relatarile sunt aceleasi, cu exceptia Scânteii care, într-o editie speciala de Anul Nou, consacra mai mult spatiu schimbarii de regim. Vor recupera si celelalte gazete în zilele urmatoare. Astfel, Adevarul din 1 ianuarie publica “Proclamatia guvernului catre popor, facsimul actului abdicarii”, un editorial (în care se mentioneaza: “O noua fata a istoriei românesti a început ieri. Ceea ce continua este statul român, care azi, ca si mâine, are nevoie de munca disciplinata si încordata a tuturora”) si o relatare a sedintei Parlamentului din seara zilei de 30 decembrie, între orele 19.10 si 19.55. In cadrul acestei sedinte, deputatii adopta în unanimitate (295 voturi pentru, din 195 prezenti) o lege care prevede, între altele, ca se ia act de “abdicarea regelui Mihai I pentru el si urmasii sai”, se abroga Constitutia din 1948, cu modificarile din 1923 si 1944, titulatura statului român devine Republica Populara Româna, “puterea legislativa va fi exercitata de Adunarea Deputatilor pâna la dizolvarea ei si pâna la constituirea unei Adunari Legislative Constituante”, obligativitatea depunerii juramântului de credinta poporului român “de catre membrii Prezidiumului Republicii Populare Române (organism însarcinat cu exercitarea puterii pâna la intrarea în vigoare a noii Constitutii) si de catre armata si functionarii publici”. Cu aceeasi unanimitate, la propunerea lui Gh. Apostol, deputatii aleg membrii Prezidiumului R.P.R.: C.I. Parhon, M. Sadoveanu, St. Voitec, Cg.C.Stere, I. Niculi. Dupa ce membrii Prezidiumului depun juramântul, urmeaza partea a doua a spectacolului: demisia guvernului (acceptata) si formarea imediata a unui nou cabinet tot cu dr. Petru Groga prim-ministru, care depune rapid juramântul, primind felicitarile lui . Sadoveanu, pentru “demnitatea noua pe care o aveti în R.P.R.”. Noul guvern este alcatuit, pe lânga dr. Petru Groza, presedinte de Consiliu, din ministrii secretari de stat: Gh. Gheorghi-Dej - industrie si comert; Ana Pauker - afaceri straine; Vasile Luca - finante; Teohari Georgescu - afacei interne; precum si din Traian Savulescu - agricultura si domenii; Emil Bodnaras - aparare nationala; Lucretiu Patrascanu - justitie; Lotor Radaceanu - munca si asigurari sociale, ad-interim la educatiei nationala; Florica Bagdasar - sanatate; octav Livezeanu - industrii; N. Porfiri - comunicatii; Tudor Ionescu - mine si petrol; Romulus Zaroni - cooperatie; Ion Pas - arte; Tudor Iordachescu - lucrari publice; Stanciu N. Stoian - culte. Sunt numiti, de asemenea, 12 subsecretari de stat la respectivele departamente. Celelalte publicatii ale vremii raman insensibile la aceasta noua schimbare, pe care nici nu o amintesc in editiile de a doua zi. Poporul, Libertatea , Ultima ora sau Scanteia publica articole fara nici o legatura cu noile realiati romanesti. De exemplu, Scânteia imagineaza o vizita a lui Mos Craciun într-o hala a uzinei Ciocanul. “<>”, se mira mos Pandele, portarul. Mosul din poveste viziteaza hala sa vada daca sculele si utilajele sunt bine îngrijite. Strungurile, ciocanele pneumatice, un drac de menghina, cuptorul se bucura de vizita. Si-apoi frezele zzz, si foarfecele clap-clap, si laminoarele fâs-fâs si toata lumea aceasta de fier sarind, zbârnâind. Un singur strung e necajit: stapânul sau, Vasile Bârlog, nu-l prea îngrijeste”.
Fara a capta interesul national intr-un grad inalt, aceasta data avea insa sa influenteze urmatorii 42 de ani de istorie romaneasca, in mod direct, si pe cei urmatori revolutiei, in mod indirect. .

Traim sau facem istoria?

Deraiez, de aceasta data, de pe linia istoriei moderne, pentru a aduce in discutie un episod cat se poate de actual. In urma cu aproape doua saptamani, mai precis pe 1 aprilie, Tariceanu a numit noul guvern. Si, din pacate, s-a dovedit a nu fi fost o gluma. Acesta s-a constituit, in fapt, din PNL- isti si UDMR- isti. N-am cum sa contest valoarea noilor ministri, numai ca mi se pare putin ciudat. Democratia, prin definitie puterea poporului, inseamna ca majoritatea sa fie condusa de o minoritate? Sau, si mai rau, primul- ministru, unul din majoritate, nu pregeta sa lege orice fratie, numai sa nu-si scoata gherutele din fotoliul ministerial, atat de convenabil. Se pare ca, pana la urma, PSD- ul de care ne-am ferit atat la alegerile din 2004, cel putin noi, cei din generatia care nu a apucat sa traiasca comunismul, este o forta, cum afirma insusi Geoana. O forta pe care populatia " nici nu o iubeste, nici nu o vrea", dar care, se vede treaba, este o aliata de nadejde a celor pe cale sa-si piarda functia. Cine stie, poate la alegerile urmatoare ni se prezinta alianta PNL- PSD, pe care romanii o voteaza buluc...mai ales daca se mentine si fratia cu etnicii maghiari. Si, poate- poate, Tariceanu mai prinde un mandat...de aceasta data, de presedinte. Frumoasa-i viata de roman!

Mari romani din alte neamuri

Promiteam, data trecuta, sa vorbesc despre Carol I. Din punctul meu de vedere, din prisma realizarilor obtinute, Carol poate, cu usurinta, candida pentru un loc fruntas in topul Celor mai mari romani, ca tot facuse valva aceasta clasificare, chiar daca se trage din neam germanic.
Carol de Hohenzollern a preluat conducerea Principatelor Unite in anul 1866, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. In fapt, politicienii romani purtasera tratative cu casele regale europene pentru numirea, pentru Principate, a unui domnitor dintr-o dinastie recunoscuta. Clasa politica ce-si intrunise planurile pentru viitorul Principatelor Unite in Monstuoasa Coalitie spera ca, prin renuntarea lui Cuza la domnie si prin numirea unui domnitor strain, puterile europene sa recunosca de facto si de jure Unirea Principatelor ( trebuie amintit faptul ca puterile garante recunoscusera valabilitatea unirii doar in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza). Consecinta numirii unui domnitor strain fusese, intr-adevar, prevazuta.
Sub domnia lui Carol, tara noastra a participat, dupa cum spuneam, la unele dintre cele mai importante evenimente ele istoriei noastre. Printre acestea, in anul 1877, razboiul de independenta. La data de 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu declara: " Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!" Un pas important pentru neamul romanesc, aflat, dupa cum spuneam, sub sceptru nemtesc. Un pas care a asigurat dezvoltarea ulterioara si a carui insemnatate a ramas actuala si in secolul al XXI- lea, daca ne gandim la serbarile anuale dedicate zilei castigarii independentei de stat.
Un alt reper al domniei lui Carol de Hohenzollern este anul 1881, cand , pe data de 10 mai, acesta este numit rege. Doi ani mai tarziu, in 1883, el a semnat un tratat secret, de aderare la Tripla Alianta, tratat ce ar fi fost activat in cazul in care Imperiul Rus ar fi atacat unul dintre semnatari. Izbucnirea primului razboi mondial insa, in 1914, il determina pe Carol sa doreasca participarea tarii noastre in tabara cu care semnase tratatul, din care facea parte si Germania, patria natala a lui Carol I. Opinia publica era insa de partea Antantei. A fost convocata o intrunire de urgenta a membrilor guvernului, unde Carol le-a comunicat acestora existenta tratatului de la 1883 si si-a exprimat dorinta. A intampinat opozitia membrilor guvernului. Se presupune ca aceasta i-ar fi provocat moartea subita, din 27 septembrie 1914.
Domnia lui Carol I a avut ca rezultate: consolidarea unirii, castigarea independentei de stat, redobandirea sudului Dobrogei si a Cadrilaterului, in urma pacii de la Bucuresti, din 1913. De asemenea, lui i se datoreaza primul pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, cat si cladirea castelului Peles. Desigur, au existat si evenimente mai putin inaltatoare, printre care amintesc rascoala taraneasca de la 1907.
Urmasul lui Carol I a fost nepotul sau, Ferdinand, despre care voi vorbi intr-o alta pagina.

Pasii nostri spre modernitate

Am discutat despre debutul Europei in epoca moderna, prin Revolutia franceza. Este interesant sa urmarim etapele pe care le-au uramt teritoriile locuite de romani pentru a se integra in acest proces. La sfarsitul secolului al XVIII- lea, stim, Principatele isi inchinau prezentul Imperiului Otoman, care isi exercita influenta asupra teritoriilor romanesti prin numirea directa a domnitorului, secolul fanariot incheindu-se la inceputul veacului al XIX- lea, in anul 1822, dupa revolutia condusa de Tudor Vladimirescu. Aceasta miscare a fost prima zvacnire a demnitatii nationale si umane, de care romanii au dat dovada. Situatia externa a jucat, insa, un rol important, gandindu-ne la vecinii nostri puternici, Imperiul Tarist si Imperiul Otoman. Inca din anul 1774, prin pacea de la Kuciuk- Kainargi, Imperiul Rus si-a rezervat dreptul de a apara ortodoxismul din Europa, ceea ce presupune, implicit, intruziune si in politica Principatelor Romane. In secolul urmator, in anul 1829, otomanii si rusii incheie un alt tratat, cel de la Adrianopol. In urma acestuia, in anii 1831 si 1832, in Moldova, respectiv Tara Romaneasca, va fi introdus un Regulament Organic, formulat si supravegheat de Imperiul Rus. Prevederile de factura moderna ale Regulamentului vor asigura, in mare masura, pasirea teritoriilor romanesti in epoca moderna. In ceea ce ne priveste, aceasta a fost prima intruziune de proportii a rusilor, insa una benefica. O alta ne va marca dezvoltarea pe tot parcursul secolului al XX -lea, insa pe aceasta o voi comenta intr-un episod urmator.
Aflati acum in doua sfere de influenta: cea otomana si cea rusa, intelectualii romani de la jumatatea secolului al XIX- lea, denumiti pasoptisti, isi vor asuma o noua incercare de manifestare a nationalitatii. Acum se va consuma episodul revolutiei de la 1848, care va fi infranta insa.
Dupa revolutie, situatia externa se va demonstra, din nou, favorabila Principatelor. Razboiul Crimeii ( 1853- 1856), purtat intre Imperiul Rus si alianta formata din Imperiul Otoman, Franta, Marea Britanie si Regatul Piemontului, se va incheia cu semnarea Tratatului de la Paris. In acesta a fost prevazuta si soarta Principatelor: acestea ramaneau sub suzeranitatea otomana, dar intrau si sub garantia comuna a puterilor europene. Este un episod important in istoria noastra, deoarece Principatele obtineau acum si libertatea de a avea propriile constitutii si adunari legislative. A fost stabilita organizarea unui referendum cu privire la unirea celor doua principate si infiintarea Adunarilor Ad- Hoc la Iasi si la Bucuresti. In urma consultarii populatiei, in anul 1859, la 5 si 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor in Moldova, respectiv in Tara Romaneasca. Asadar, cele doua principate aveau in frunte un singur domnitor. Acestea si-au pastrat denumirea consfintita de Conferinta de la Paris, din anul 1858, de Principate Unite. Prin reformele din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, acestea si-au asigurat modernizarea.
In acest timp insa, in jurul domnitorului se formeaza nucleul Monstruoasei Coalitii, formate din liberali radicali si conservatori, care vor " ajuta" la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, din noaptea de 10-11 februarie 1866. Cum puterile garante recunoscusera unirea principatelor numai pe perioada domniei lui Cuza, politicienii vremii apeleaza la renumele dinastiei de Hohenzollern, ajutandu-l pe Carol sa devina domnitor si, mai apoi, rege. Despre domnia sa voi face comentarii insa in episodul urmator. Este clar insa ca acesta este momentul prielnic de dezvoltare pentru romani si pentru teritoriul romanesc.

Marea Revolutie Franceza

Revolutia franceza ( 1789- 1799) este evenimentul major cu care debuteaza perioada moderna. Semnificatia si importanta revolutiei stau in rasturnarea Vechiului Regim, asadar a vechii oranduiri care defavoriza masa populatiei Frantei, in sens strict, insa situatia era aceeasi in aproape toate statele. Revolutia franceza reprezinta tocmai impulsul care propulseaza Franta in epoca moderna, prin faptul ca a pasit spre democratie, prin adoptarea unor libertati cetatenesti. Anul 1789 este marcat de bine- cunoscuta cadere a Bastiliei, de pe 14 iulie, inchisoare ce simboliza Vechiul Regim. In acelasi an, pe 26 august, Adunarea a publicat Declaratia drepturilor omului si cetateanului, prin care se admiteau, macar formal pentru o perioada, principiile de " Egalitate, Libertate, Fraternitate." Acesta este, asadar, marele pas si marele castig adus omenirii, nu doar Frantei, de revolutie. Desi ideile promovate de aceasta fusesera enuntate inainte, de ganditorii iluministi, a fost nevoie de acest episod al istoriei pentru a se opera la punerea lor in practica. Il amintesc, de exemplu, pe iluministul Jean- Jaques Rousseau, care a sintetizat idealurile umane in formularea care a inspirat gandirea revolutionara “ Liberté, Egalité, Fraternité!”. Contractul social a constituit principala sursa de inspiratie a Declaratiei drepturilor omului si cetateanului, care contine citate din acesta. De exemplu, articolul I prevede ca “ Oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi”, conform articolului al III- lea, “ principiul oricarei suveranitati rezida esentialmente in natiune”, iar articolul al VI –lea prevede ca “ legea este expresia vointei generale.”
Evenimentele anului 1789 au condus la promulgarea unei Constitutii, in anul 1791, Constitutie ce punea accent pe egalitate si pe merit, avand sursa de inspiratie in gandirea iluminista. Totusi, au existat si unele prevederi care nu numai ca nu mai aplicau principiile lui Rousseau, ba chiar erau contrare Contractului social. De pilda, impartirea cetatenilor in doua categorii, activi si pasivi, pe criteriu de avere. Ordinea de pana atunci a lucrurilor nu putea fi schimbata total: s-au pastrat unele din discriminarile bazate pe origine sau pozitie sociala, insa s-au facut si pasi inainte.
Asadar, Revolutia Franceza consta, in principal, in rasturnarea starii de fapt a lucrurilor, adica a Vechiului Regim, in renuntarea la monarhie si instituirea unei Comune in Paris, in cursul primului an de manifastari revolutionare, in proclamarea unei alte forme de guvernamant, in anul 1792, cand Franta este declarata republica. Anul 1799 pune punct revolutiei, prin lovitura de stat a lui Napoleon Bonaparte, moment in istorie care determina evolutia Frantei.
Revolutia Franceza este importanta in istoria universala deoarece se cer si se obtin unele libertati, desi prima tentativa avusese loc cu mult timp inainte, in Anglia. In Magna Charta din anul 1215, elaborata de nobilii englezi si de membrii clerului, impotriva abuzului de putere al regelui John I, a fost enumerata o serie de drepturi si s-au pus bazele principiului egalitatii in fata legii. Desi acest act a avut ca scop subminarea puterii regelui in favoarea nobilimii, a atras atentia asupra posibilitatii stabilirii raporturilor de egalitate. Desigur, acesta este exemplul cel mai la indemana si cel mai cunoscut in istoria de pana la secolul al XVIII- lea, cand principiul egalitatii este consacrat de revolutia franceza. Dupa caderea Vechiului Regim si sub influenta gandirii iluministe, omul incepe sa mediteze la conditia sa si sa-si ceara drepturile. In prima instanta, valoarea centrală a acestor drepturi a fost libertatea. Libertate care s-a obtinut, chiar si formal, in prima faza sub multe aspecte: au fost abolite toate formele de tortura, cat si sclavia din metropola si din colonii, s-a admis principiul libertatii presei si a tiparului, chiar daca in timpul lui Napoleon au existat forme mascate de cenzura. Au fost importante pozitia oficiala in legatura cu problemele revendicate de revolutionari, cat, mai ales, ridicarea semnului de intrebare asupra conditiei umane, semn ce a modificat intr-adevar conditia omului modern si, implicit, al celui contemporan. Cum ar fi fost daca nu ar fi fost asa?