In insemnarea de astazi voi incerca stabilirea semnificatiei evenimentelor petrecute in urma cu 18 ani,pentru poporul roman. A fost sau nu revolutie in Romnania anului 1989? Voi expune puncte de vedere pro si contra, extrase din cartea Ruxandrei Cesereanu-Decembrie 89- Deconstructia unei revolutii, pentru a fi supuse unei analize.Voi avea in vedere, de asemenea, trecerea in revista a opiniilor privitoare la revolutie prezentate in operele Miracolul revolutiei, de Stelian Tanase, si Revolutiile din ’89. Intre trecut si viitor,volum coordonat de Vladimir Tismaneanu.
A fost sau nu revolutie in Romania anului 1989?
Dupa cum am amintit, voi incerca elaborarea unei analize asupra acestei intrebari, care inca mai bantuie mentalul romanilor, avand drept baza teoretica de dezbatere lucrarea Ruxandrei Cesereanu- Decembrie 89. Deconstructia unei revolutii, aparuta la Editura Polirom, in anul 2004. Cartea are 225 de pagini. In prima parte, intinsa pe 43 de pagini, autoarea prezinta doua dintre cele mai importante miscari de protest din perioada comunista: revolta minerilor din Valea Jiului, din 1977, si cea a muncitorilor brasoveni, din anul 1987. Ruxandra Cesereanu asigura credibilitatea descriilor acestor miscari, precum si a pedepeslor aplicate celor care au luat parte la ele (tortura fizica, psihica, amenintari verbale, ”reeducare”, sau deportari, in unele cazuri), aducand cititorului marturiile unor dintre acestia.
Cea de-a doua parte logica si cronologica este descrierea miscarii revolutionare de la 1989. Pe pagina a patruzecisicincea, autoarea titreaza: Timisoara (15-20 decembrie1989) si Bucuresti (21-22decembrie 1989). Dupa cum deja se cunoaste, revolutia romana a debutat la Timisoara, in ziua de 15 decembrie, prin protestul pastorului reformat Laszlo Tόkes si al enoriasilor sai fata de decizia Bisericii Reformate, supusa si ea la regimul comunist, de a-l evacua pe pastor din Timisoara in localitatea Mineu. Motivul acestei masuri erau desele ocazii in care Tόkes a criticat regimul comunist, mai ales din cauza deciziei de a reforma satele romanesti. Faza incipienta a miscarii revolutionare romane este asadar un protest determinat de motive religioase, nebanuindu- se turnura pe care o va lua. Cel putin asa declara Laszlo Tόkes, citat de Ruxandra Cesereanu: ”Mi-am asumat responsabilitatea si pericolul sa lupt pentru drepturile Bisericii, ale minoritatii maghiare.[…] N-am avut in vedere sa joc un rol pe plan national. Asa trebuie inteleasa chestia. Eu nu mi- am putut inchipui, ca preot simplu reformat, sa lupt pentru cauza eliberarii tarii de sub asuprirea dictaturii comuniste”(p.49). Aceasta prima faza este numita de Ioan Savu, unul dintre revolutionarii din balconul operei, ”ucenicie revolutionara” care, in faza urmatoare, s- a preschimbat in revolta. Din 16 decembrie, dupa ce revolutionarii au inceput sa marsaluiasca pe strazile Timisoarei, unii analisti considera ca s- a trecut la faza “comunei insurectionale” sau a unei ”stari de revolutie”, faza ce a durat cateva zile in care participantii au avut curaj sa isi strige nemultumirile si dorintele: ”Vrem paine!”, ”Libertate!”, ”Jos Ceausescu!”, “Jos comunismul!”. La 17 decembrie au loc primele reprimari, in urma carora sunt ucisi protestatari. In toiul manifestarilor de la Timisoara, pe 19 decembrie, Nicolae Ceausescu pleaca intr- o vizita in Iran. O alta data importanta este cea de 20 decembrie, cand se formeaza primul comitet revolutionar- Frontul Democratic Roman. Tot in aceste zile, pentru a se asigura de implicarea Armatei in inabusirea miscarii revolutionare, Ilie Ceausescu a anuntat la diferite garnizoane din vestul tarii infiltrarea a 2000 de ”teroristi” pe teritoriul tarii, in special maghiari. In ziua de 21 decembrie,si bucurestenii s- au solidarizat cu timisorenii, prin mitingul din Piata Palatului. Si aici s- a scandat “Jos comunismul!” sau “Jos Ceausescu!”. Din acest punct, sirul evenimentelor se cunoaste, mai ales deznodamantul. De aceea nu voi mai insista asupra desfasuraii miscarii revolutionare romanesti.Tin sa precizez ca am dezvoltat notele informative privind aceasta a doua parte a cartii Ruxandrei Cesereanu pentru a cunoaste circumstantele care au declansat caderea regimului communist in Romania .
Pana la pagina 181, autoarea analizeaza posibilitatea ca miscarea de rasturnare a regimului ceausist sa fi fost revolutie, urmarea unui complot intern sau extern sau lovitura de stat. ”Aceasta carte isi propune sa treaca in revista, sa conceptualizeze si sa sistematizeze diferitele interpretari care au fost date, in ultimii cincisprezece ani, ”revolutiei” din 1989”, isi afirma Ruxandra Cesereanu intentia in Prefata. In cea din urma parte, Addenda, sunt tratate procesul si executia Elenei si a lui Nicolae Ceausescu, problema ”teroristilor” si cea a armatei. A fost sau nu a fost revolutie in anul 1989 in tara noastra? “Am pus intentionat intre ghilimele termenul revolutie, nu pentru ca nu as crede in realitatea revolutiei romane, ci pentru ca analistii pe care ii inventariez si interpretii politologi (dar nu numai) ai evenimentelor din 1989 au pus- o adesea sub semnul intrebarii, declarand-o a fi o revolutie uzurpatoare, deturnata, avortata, furata, rapita, confiscata, manipulata, reciclata , ratata, tradata, profanata, desacralizata, trucata, machiata, cosmetizata , poluata, umbrita, teleghidata, regizata, impurificata, pulverizata, controversata, omorata…” si lista continua. Multitudinea acestor atribute enumerate de autoare ii starnesc interesul de a confrunta argumente si declaratii puse in slujba uneia dintre teoriile privind revolutia. Cesereanu ii plaseaza pe sustinatorii acestor teorii in categoriile: puristilor, adica a celor care sustin teoria revoluiei pure, impartindu-i si pe acestia in puristi revolutionari si puristi oportunisti. Cea de- a doua categorie ii include pe sustinatorii complotului (intern sau extern), iar din a treia categorie fac parte cei care tind sa sustina ideea unei lovituri de stat, dar nu exclud si ipoteza uni hibrid de revolutie, lovitura de stat si complot extern.
In continuare, ma voi ocupa de toate aceste ipoteze, aducand atentiei cate un exemplu pe care l- a avut in vedere Ruxandra Cereseanu.
Ipoteza revolutiei pure
Partizani ai acestei ipoteze sunt atat unii politicieni din vechea nomenclatura, care au preluat locurile de conducere imediat dupa caderea lui Ceausescu, si ma refer in primul rand la Ion Iliescu si la Petre Roman, cat si unii teoreticieni, istoriografi, care nu manifesta interese vadite de a oferi aceasta interpretare. Ii voi avea in vedere, in prima instanta, pe cei din interiorul Puterii, cum ii numeste autoarea, discutand concret pe exemplul oferit de Ion Iliescu. Pana in prezent, acesta a scris trei carti referitoare la revolutia romana, sustinand inversunat ideea revolutiei pure, pentru a contracara acuzatiile de complot, considera Cesereanu, avand in vedere ideile vehiculate cum ca Iliescu s-ar fi aflat in contact cu Gorbaciov si i-ar fi cerut sa intervina in Romania. Pentru a nega implicatiile sale in derularea evenimentelor din ’89, primul presedinte postceausist alege asadar calea tiparului, explicand ca “ am dorit sa inlesnesc intelegerea logicii acestei revolutii” ( Ruxandra Cesereanu, 2004, p. 73). Este ferm convins ca este vorba despre o revolutie pura, in care nu au fost amestecate nici un fel de interese, chiar daca se puneau la cale comploturi atat in interiorul, cat si in exteriorul tarii, admite Iliescu. Dar miscarile revolutionare au izbucnit spontan si nu a mai fost cazul nici unei interventii. In ziua de 22 decembrie, Iliescu a fost recunoscut ca disident la Televiziune, ceea ce i-a dat elanul de a trece la organizarea unei structuri de condecere pe care sa o prezideze : “ Vazand aceasta uriasa descatusare de energii, mi-am spus ca lucrul cel mai urgent era de a da coerenta miscarii spontane a maselor, de a evita haosul si anarhia, de a alcatui un nucleu in jurul caruia sa se poata regrupa toate fortele capabile de a orienta dezideratele multimiisi a organiza actiunile lor intr-un program politic cu directie unitara.”, spicuieste Cesereanu gandurile pe care Iliescu si le-a dezvaluit in Revolutie si reforma, editata in 1994. Asa a luat nastere Frontul Salvarii Nationale. In aceeasi carte, se ocupa si de executia cuplului Ceausescu, fiind de acord ca a fost ilegala, dar neexistenta ei ar fi dus la un razboi civil, dupa opinia lui Iliescu.
Cesereanu atrage atentia ( sau i-a fost atrasa) asupra definitiilor pe care le da Ion Iliescu termenului de revolutie. Aceasta este un “ salt in gol”, o aventura nascuta din disperare si din speranta. Fostul presedinte emite chiar pareri asupra rolului de purificare pe care il au revolutiile in istoria unui popor : “ Revolutiile au si un efect mantuitor, terapeutic, te obliga, dar te zdruncina si te epuizeaza pentru intervale lungi.” ( Cesereanu, 2004, p. 76).
In decurs de un an de la lansarea primei sale carti, Iliescu se ocupa de scierea alteia, in care se ocupa tot de explicarea revolutiei. Simte din nou nevoia sa se disculpe, declarand ca revolutia “ a fost declansata de o explozie populara si este meritul poporului roman, al maselor orasenesti mai ales, al spiritului de abnegatie al tineretului…”( Cesereanu, 2004, p. 77). Tot in sprijinul apararii sale, fostul presedinte face cunoscut faptul ca a indraznit sa critice societatea coreeana, ceea ce a provocat retrogradarea sa : “ A aplicat cu mine metoda chinezeasca, a trimiterii la reeducare”, aprecieri pe care Ruxandra Cesereanu le considera exagerate. Dupa aceasta retrogradare, Iliescu admite participarea sa la un complot impotriva fostului dictator, care insa nu s-ar fi pus in practica niciodata.
In fine, in cea de-a treia sa carte, intitulata sugestiv Revolutia romana, din 2001, Iliescu adopta o pozitie mai ferma, fiind hotarat sa clarifice toate datele problema ale evenimentelor din 1989. El nu mai admite catalogarea acestora ca facand parte dintr-o revolta. Revolta poate fi numita faza incipienta, protestele de la Timisoara si de la Bucuresti din zilele 15- 21 decembrie. Din data de 22 decembrie, odata cu constituirea Frontului Salvarii Nationale, aceste proteste s-au transformat in parti integrante ale unei revolutii. “ Contestarea faptului ca, in Romania, a avut loc, in decembrie 1989, o revolutie este fie o naivitate, fie o lipsa de cultura politica, fie, cel mai adesea, un act deliberat, care raspunde unei game neasteptat de largi de interese politice si nu numai. De aici si incercarile de a confunda planurile, de a afirma ca nu a fost revolutie, ci <>”, conchide Ion Iliescu in interviul pe care i-l ia Vladimir Tismaneanu, in anul 2004, interviu pe care Ruxandra Cesereanu il invoca pentru a-si argumenta incadrarea fostului presedinte in categoria puristilor. Voi incheia trecerea in revista a argumentelor ( prea putin consistente!) pe care le aduce Iliescu in favoarea revolutiei, punand in lumina limpede doar contributia sa, de demagog care a fost in stare sa hotarasca soarta poporului chiar in conditiile revoltelor de strada, si nu pe a revolutionarilor romani care si-au dat viata pentru a inlatura regimul. Inainte de a aminti argumentele puristilor din afara Puterii, tin sa evidentiez pozitia net anti- Iliescu pe care o manifesta Ruxandra Cesereanu. Voi face acest lucru prin citarea unui fragment de pe paginile 82- 83 : “ …in definitia revolutiei, Iliescu se manifesta prin clisee comuniste ( ceea ce nu este neaparat paradoxal) - <> in 20 decembrie la Timisoara si in 22 decembrie la Bucuresti ( pe care pedaleaza obstinate) este o sechela a gandirii sale definitiv marcate de un pattern communist, care vedea in clasa muncitoare <> partidului respective……de precizat ca in 22 decembrie nu au iesit masiv pe strazile capitalei doar muncitori, ci si studenti si intelectuali ( dar acestia nu se potriveau, probabil, cu teoria <> a lui Ion Iliescu.” Desi fostul presedinte roman se autovictimizeaza in toate scrierile si interviurile sale, Cesereanu lanseaza o nota zeflemitoare cu privire la razvratirile sale impotriva lui Ceausescu sau asupra “reeducarii” la care a fost supus, fapt care a fost determinant in stabilirea dorintei sale de a dezrobi poporul roman de ideologia comunista.
Din tabara puristilor neimplicati in conspiratii de preluare a puterii, ma voi opri asupra opiniilor istoricului Dennis Deletant. Ruxandra Cesereanu il include in tabara sustinatorilor teoriei revolutiei pure bazandu-se pe doua dintre studiile acestuia: Ceausescu si Securitatea, din 1995, si Romania sub regimul comunist, din anul 1997. Deletant admite posibilitatea unui complot intern sau extern, dar, ca si Iliescu, lasa aceasta posibilitate in planul teoretic, negand orice tentativa de punere in practica. Istoricul formuleaza ideea enuntata mai sus, aceea a extinderii unui conflict maghiar, care s-a transformat intr-o revolta romaneasca: “ Sfidarea lui Tόkes a fost catalizatorul exprimarii solidaritatii entice, ce a generat revolta populara impotriva lui Ceausescu. Concursul tuturor acestor imprejurari a declansat o serie de evenimente care au dus la rasturnarea dictatorului” ( Cesereanu, 2004, p. 89). Asadar, in Romania anului 1989 a fost revolutie, pentru ca a fost o miscare de mase spontana, care a condus la schimbarea regimului. Este o varianta veridica, sustinuta cu argumente pertinente. Este interesant, in continuare, sa ascultam vocile care sustin ca miscarea revolutionara romana a fost coordonata de un complot.
Ipoteza complotului
A fost sau nu revolutie in Romania anului 1989?
Dupa cum am amintit, voi incerca elaborarea unei analize asupra acestei intrebari, care inca mai bantuie mentalul romanilor, avand drept baza teoretica de dezbatere lucrarea Ruxandrei Cesereanu- Decembrie 89. Deconstructia unei revolutii, aparuta la Editura Polirom, in anul 2004. Cartea are 225 de pagini. In prima parte, intinsa pe 43 de pagini, autoarea prezinta doua dintre cele mai importante miscari de protest din perioada comunista: revolta minerilor din Valea Jiului, din 1977, si cea a muncitorilor brasoveni, din anul 1987. Ruxandra Cesereanu asigura credibilitatea descriilor acestor miscari, precum si a pedepeslor aplicate celor care au luat parte la ele (tortura fizica, psihica, amenintari verbale, ”reeducare”, sau deportari, in unele cazuri), aducand cititorului marturiile unor dintre acestia.
Cea de-a doua parte logica si cronologica este descrierea miscarii revolutionare de la 1989. Pe pagina a patruzecisicincea, autoarea titreaza: Timisoara (15-20 decembrie1989) si Bucuresti (21-22decembrie 1989). Dupa cum deja se cunoaste, revolutia romana a debutat la Timisoara, in ziua de 15 decembrie, prin protestul pastorului reformat Laszlo Tόkes si al enoriasilor sai fata de decizia Bisericii Reformate, supusa si ea la regimul comunist, de a-l evacua pe pastor din Timisoara in localitatea Mineu. Motivul acestei masuri erau desele ocazii in care Tόkes a criticat regimul comunist, mai ales din cauza deciziei de a reforma satele romanesti. Faza incipienta a miscarii revolutionare romane este asadar un protest determinat de motive religioase, nebanuindu- se turnura pe care o va lua. Cel putin asa declara Laszlo Tόkes, citat de Ruxandra Cesereanu: ”Mi-am asumat responsabilitatea si pericolul sa lupt pentru drepturile Bisericii, ale minoritatii maghiare.[…] N-am avut in vedere sa joc un rol pe plan national. Asa trebuie inteleasa chestia. Eu nu mi- am putut inchipui, ca preot simplu reformat, sa lupt pentru cauza eliberarii tarii de sub asuprirea dictaturii comuniste”(p.49). Aceasta prima faza este numita de Ioan Savu, unul dintre revolutionarii din balconul operei, ”ucenicie revolutionara” care, in faza urmatoare, s- a preschimbat in revolta. Din 16 decembrie, dupa ce revolutionarii au inceput sa marsaluiasca pe strazile Timisoarei, unii analisti considera ca s- a trecut la faza “comunei insurectionale” sau a unei ”stari de revolutie”, faza ce a durat cateva zile in care participantii au avut curaj sa isi strige nemultumirile si dorintele: ”Vrem paine!”, ”Libertate!”, ”Jos Ceausescu!”, “Jos comunismul!”. La 17 decembrie au loc primele reprimari, in urma carora sunt ucisi protestatari. In toiul manifestarilor de la Timisoara, pe 19 decembrie, Nicolae Ceausescu pleaca intr- o vizita in Iran. O alta data importanta este cea de 20 decembrie, cand se formeaza primul comitet revolutionar- Frontul Democratic Roman. Tot in aceste zile, pentru a se asigura de implicarea Armatei in inabusirea miscarii revolutionare, Ilie Ceausescu a anuntat la diferite garnizoane din vestul tarii infiltrarea a 2000 de ”teroristi” pe teritoriul tarii, in special maghiari. In ziua de 21 decembrie,si bucurestenii s- au solidarizat cu timisorenii, prin mitingul din Piata Palatului. Si aici s- a scandat “Jos comunismul!” sau “Jos Ceausescu!”. Din acest punct, sirul evenimentelor se cunoaste, mai ales deznodamantul. De aceea nu voi mai insista asupra desfasuraii miscarii revolutionare romanesti.Tin sa precizez ca am dezvoltat notele informative privind aceasta a doua parte a cartii Ruxandrei Cesereanu pentru a cunoaste circumstantele care au declansat caderea regimului communist in Romania .
Pana la pagina 181, autoarea analizeaza posibilitatea ca miscarea de rasturnare a regimului ceausist sa fi fost revolutie, urmarea unui complot intern sau extern sau lovitura de stat. ”Aceasta carte isi propune sa treaca in revista, sa conceptualizeze si sa sistematizeze diferitele interpretari care au fost date, in ultimii cincisprezece ani, ”revolutiei” din 1989”, isi afirma Ruxandra Cesereanu intentia in Prefata. In cea din urma parte, Addenda, sunt tratate procesul si executia Elenei si a lui Nicolae Ceausescu, problema ”teroristilor” si cea a armatei. A fost sau nu a fost revolutie in anul 1989 in tara noastra? “Am pus intentionat intre ghilimele termenul revolutie, nu pentru ca nu as crede in realitatea revolutiei romane, ci pentru ca analistii pe care ii inventariez si interpretii politologi (dar nu numai) ai evenimentelor din 1989 au pus- o adesea sub semnul intrebarii, declarand-o a fi o revolutie uzurpatoare, deturnata, avortata, furata, rapita, confiscata, manipulata, reciclata , ratata, tradata, profanata, desacralizata, trucata, machiata, cosmetizata , poluata, umbrita, teleghidata, regizata, impurificata, pulverizata, controversata, omorata…” si lista continua. Multitudinea acestor atribute enumerate de autoare ii starnesc interesul de a confrunta argumente si declaratii puse in slujba uneia dintre teoriile privind revolutia. Cesereanu ii plaseaza pe sustinatorii acestor teorii in categoriile: puristilor, adica a celor care sustin teoria revoluiei pure, impartindu-i si pe acestia in puristi revolutionari si puristi oportunisti. Cea de- a doua categorie ii include pe sustinatorii complotului (intern sau extern), iar din a treia categorie fac parte cei care tind sa sustina ideea unei lovituri de stat, dar nu exclud si ipoteza uni hibrid de revolutie, lovitura de stat si complot extern.
In continuare, ma voi ocupa de toate aceste ipoteze, aducand atentiei cate un exemplu pe care l- a avut in vedere Ruxandra Cereseanu.
Ipoteza revolutiei pure
Partizani ai acestei ipoteze sunt atat unii politicieni din vechea nomenclatura, care au preluat locurile de conducere imediat dupa caderea lui Ceausescu, si ma refer in primul rand la Ion Iliescu si la Petre Roman, cat si unii teoreticieni, istoriografi, care nu manifesta interese vadite de a oferi aceasta interpretare. Ii voi avea in vedere, in prima instanta, pe cei din interiorul Puterii, cum ii numeste autoarea, discutand concret pe exemplul oferit de Ion Iliescu. Pana in prezent, acesta a scris trei carti referitoare la revolutia romana, sustinand inversunat ideea revolutiei pure, pentru a contracara acuzatiile de complot, considera Cesereanu, avand in vedere ideile vehiculate cum ca Iliescu s-ar fi aflat in contact cu Gorbaciov si i-ar fi cerut sa intervina in Romania. Pentru a nega implicatiile sale in derularea evenimentelor din ’89, primul presedinte postceausist alege asadar calea tiparului, explicand ca “ am dorit sa inlesnesc intelegerea logicii acestei revolutii” ( Ruxandra Cesereanu, 2004, p. 73). Este ferm convins ca este vorba despre o revolutie pura, in care nu au fost amestecate nici un fel de interese, chiar daca se puneau la cale comploturi atat in interiorul, cat si in exteriorul tarii, admite Iliescu. Dar miscarile revolutionare au izbucnit spontan si nu a mai fost cazul nici unei interventii. In ziua de 22 decembrie, Iliescu a fost recunoscut ca disident la Televiziune, ceea ce i-a dat elanul de a trece la organizarea unei structuri de condecere pe care sa o prezideze : “ Vazand aceasta uriasa descatusare de energii, mi-am spus ca lucrul cel mai urgent era de a da coerenta miscarii spontane a maselor, de a evita haosul si anarhia, de a alcatui un nucleu in jurul caruia sa se poata regrupa toate fortele capabile de a orienta dezideratele multimiisi a organiza actiunile lor intr-un program politic cu directie unitara.”, spicuieste Cesereanu gandurile pe care Iliescu si le-a dezvaluit in Revolutie si reforma, editata in 1994. Asa a luat nastere Frontul Salvarii Nationale. In aceeasi carte, se ocupa si de executia cuplului Ceausescu, fiind de acord ca a fost ilegala, dar neexistenta ei ar fi dus la un razboi civil, dupa opinia lui Iliescu.
Cesereanu atrage atentia ( sau i-a fost atrasa) asupra definitiilor pe care le da Ion Iliescu termenului de revolutie. Aceasta este un “ salt in gol”, o aventura nascuta din disperare si din speranta. Fostul presedinte emite chiar pareri asupra rolului de purificare pe care il au revolutiile in istoria unui popor : “ Revolutiile au si un efect mantuitor, terapeutic, te obliga
In decurs de un an de la lansarea primei sale carti, Iliescu se ocupa de scierea alteia, in care se ocupa tot de explicarea revolutiei. Simte din nou nevoia sa se disculpe, declarand ca revolutia “ a fost declansata de o explozie populara si este meritul poporului roman, al maselor orasenesti mai ales, al spiritului de abnegatie al tineretului…”( Cesereanu, 2004, p. 77). Tot in sprijinul apararii sale, fostul presedinte face cunoscut faptul ca a indraznit sa critice societatea coreeana, ceea ce a provocat retrogradarea sa : “ A aplicat cu mine metoda chinezeasca, a trimiterii la reeducare”, aprecieri pe care Ruxandra Cesereanu le considera exagerate. Dupa aceasta retrogradare, Iliescu admite participarea sa la un complot impotriva fostului dictator, care insa nu s-ar fi pus in practica niciodata.
In fine, in cea de-a treia sa carte, intitulata sugestiv Revolutia romana, din 2001, Iliescu adopta o pozitie mai ferma, fiind hotarat sa clarifice toate datele problema ale evenimentelor din 1989. El nu mai admite catalogarea acestora ca facand parte dintr-o revolta. Revolta poate fi numita faza incipienta, protestele de la Timisoara si de la Bucuresti din zilele 15- 21 decembrie. Din data de 22 decembrie, odata cu constituirea Frontului Salvarii Nationale, aceste proteste s-au transformat in parti integrante ale unei revolutii. “ Contestarea faptului ca, in Romania, a avut loc, in decembrie 1989, o revolutie este fie o naivitate, fie o lipsa de cultura politica, fie, cel mai adesea, un act deliberat, care raspunde unei game neasteptat de largi de interese politice si nu numai. De aici si incercarile de a confunda planurile, de a afirma ca nu a fost revolutie, ci <>”, conchide Ion Iliescu in interviul pe care i-l ia Vladimir Tismaneanu, in anul 2004, interviu pe care Ruxandra Cesereanu il invoca pentru a-si argumenta incadrarea fostului presedinte in categoria puristilor. Voi incheia trecerea in revista a argumentelor ( prea putin consistente!) pe care le aduce Iliescu in favoarea revolutiei, punand in lumina limpede doar contributia sa, de demagog care a fost in stare sa hotarasca soarta poporului chiar in conditiile revoltelor de strada, si nu pe a revolutionarilor romani care si-au dat viata pentru a inlatura regimul. Inainte de a aminti argumentele puristilor din afara Puterii, tin sa evidentiez pozitia net anti- Iliescu pe care o manifesta Ruxandra Cesereanu. Voi face acest lucru prin citarea unui fragment de pe paginile 82- 83 : “ …in definitia revolutiei, Iliescu se manifesta prin clisee comuniste ( ceea ce nu este neaparat paradoxal) - <> in 20 decembrie la Timisoara si in 22 decembrie la Bucuresti ( pe care pedaleaza obstinate) este o sechela a gandirii sale definitiv marcate de un pattern communist, care vedea in clasa muncitoare <> partidului respective……de precizat ca in 22 decembrie nu au iesit masiv pe strazile capitalei doar muncitori, ci si studenti si intelectuali ( dar acestia nu se potriveau, probabil, cu teoria <> a lui Ion Iliescu.” Desi fostul presedinte roman se autovictimizeaza in toate scrierile si interviurile sale, Cesereanu lanseaza o nota zeflemitoare cu privire la razvratirile sale impotriva lui Ceausescu sau asupra “reeducarii” la care a fost supus, fapt care a fost determinant in stabilirea dorintei sale de a dezrobi poporul roman de ideologia comunista.
Din tabara puristilor neimplicati in conspiratii de preluare a puterii, ma voi opri asupra opiniilor istoricului Dennis Deletant. Ruxandra Cesereanu il include in tabara sustinatorilor teoriei revolutiei pure bazandu-se pe doua dintre studiile acestuia: Ceausescu si Securitatea, din 1995, si Romania sub regimul comunist, din anul 1997. Deletant admite posibilitatea unui complot intern sau extern, dar, ca si Iliescu, lasa aceasta posibilitate in planul teoretic, negand orice tentativa de punere in practica. Istoricul formuleaza ideea enuntata mai sus, aceea a extinderii unui conflict maghiar, care s-a transformat intr-o revolta romaneasca: “ Sfidarea lui Tόkes a fost catalizatorul exprimarii solidaritatii entice, ce a generat revolta populara impotriva lui Ceausescu. Concursul tuturor acestor imprejurari a declansat o serie de evenimente care au dus la rasturnarea dictatorului” ( Cesereanu, 2004, p. 89). Asadar, in Romania anului 1989 a fost revolutie, pentru ca a fost o miscare de mase spontana, care a condus la schimbarea regimului. Este o varianta veridica, sustinuta cu argumente pertinente. Este interesant, in continuare, sa ascultam vocile care sustin ca miscarea revolutionara romana a fost coordonata de un complot.
Ipoteza complotului
Principalul beneficiar al unei asemenea teorii era chiar Nicolae Ceausescu, care a incercat sa-si salveze, daca nu dictatura, cel putin viata, acuzant “ agenturile straine” si serviciile de spionaj straine de starnirea miscarilor. In interventiile de pana la 22 decembrie, el a folosit si sintagma de “ actiuni teroriste”. Initiatoarele acestor comploturi erau, in opinia lui Ceausescu, Ungaria si U.R.S.S., avand in vedere originea pastorului Tόkes, al carui protest constituia un pretext pentru a starni miscari de masa si de a permite ungurilor sa invadeze Romania, sau faptul ca era lucru cunoscut ca Mihail Gorbaciov nu il agrea pe Ceausescu. Constituie nationalitatea pastorului sau antipatia lui Gorbaciov, sentiment de altfel extrem de subiectiv, motive suficiente pentru a putea sustine ca evenimentele din ’89 nu au fost meritul poporului roman, ci acte dirijate din afara? A fost vorba, daca admitem aceasta teorie, de un complot organizat doar de U.R.S.S. si Ungaria sau a fost sprijinit si din interior? Ceausescu a fost de acord si cu existenta puciului, a complotului intern, declarand ca “ agenturile straine” sunt sustinute de tradatori autohtoni care, “ pentru un pumn de dolari sau de alta valuta, pentru promisiuni si cateodata pentru o tuica, isi tradeaza tara, isi tradeaza familia, isi tradeaza poporul”, spicuieste Ruxandra Cesereanu din discursul televizat al dictatorului. La fel ca si Iliescu, Ceausescu este cat se poate de subiectiv in incercarea de explicare a revolutiei romane, fiecare jucandu-si onoarea pe varianta care il ajuta sa- si salveze viata, respectiv sa puna mana pe putere. In fine, cea de-a treia posibilitate de interpretare a evenimentelor din ’89, in opinia Ruxandrei Cesereanu, este aceea a unei revolutii hibridate cu o lovitura de stat, de care ma voi ocupa in continuare.
Ipoteza revolutiei hibridate cu o lovitura de stat
Pentru a ilustra aceasta ipoteza, voi aduce in discutie argumente ale generalului Stefan Guse, prezentate de Ruxandra Cesereanu pe paginile 142- 143. In opinia lui Guse, pe 22 decembrie a fost si revolutie, care mai apoi s-a transformat intr-o “ mascarada” si o anarhie generalizata”, ce fusese hotarata de Marile Puteri de la Malta, la realizarea careia a ajutat poporul roman, in special tinerii. Asadar, strainatatea considera necesara caderea regimului ceausist. Pe langa punerea de acord a Marilor Puteri in aceasta privinta, Guse vehiculeaza si ideea alaturarii unui nucleu romanesc la aplicarea planului. In opinia lui Guse, “ schimbul de focuri care a inceput in dupa- amiaza zilei de 22 decembrie1989 a constituit o
Am prezentat pana acum cele trei interpretari intre care penduleaza reprezentarea revolutiei din 1989 in mentalul romanesc. Am ales, pentru fiecare dintre reprezentari, sustinatorul cel mai semnificativ dintre toti teoreticienii, istoricii, politologii, ziaristii si, mai ales, oamenii politici ale caror marturii au fost stranse de Ruxandra Cesereanu si puse fata in fata in lucrarea Decembrie ’89. Deconstructia unei revolutii. In cele ce urmeaza, voi schita parerile pe care le au in privinta revolutiei romane Stelian Tanase si Vladimir Tismaneanu.
Ce cred alti autori in legatura cu revolutia din Romania anului 1989?
In stabilirea interpretarilor date revolutiei din ’89, ma voi folosi de lucrarile Miracolul revolutiei, scrisa de Stelian Tanase, carte aparuta la Editura Humanitas, in anul 1999, si Revolutiile din 1989. Intre trecut si viitor, al carei coordonator este Vladimir Tismaneanu. Aceasta din urma a fost editata de Polirom, in anul 1999.
Stelian Tanase pare sa aprobe varianta unui complot extern, la care au contribuit si autohtoni, “ nenorocitii” despre care vorbea Nicolae Ceausescu. In opinia lui Tanase, miscarile revolutionare au fost comandate si controlate de la Moscova, iar in tara, garda care a preluat imediat puterea a ajutat la punerea in practica a indiciilor sovietice. Tanase catalogheaza continutul comunicatului catre tara, dat de FSN, drept “ socialist democratic”. Era un manifest “ prudent si moderat”, ale carui puncte “se inscriau in limitele unui glasnost si perestroika romanesti” ( Tanase, 1999, p. 357). Era totusi un pas inainte pentru Romania, desi “ impunea mai ales latura anticeausista a revoltei si ignora latura anticomunista” ( Tanase, 1999, p. 358). Socialismul conservator era inlucuit, asadar, cu unul democratic, aspect care devine veridic daca tinem seama si de cotitura din politica adoptata de U.R.S.S. dupa preluarea puterii de catre Mihail Gorbaciov. “ Noua putere de la Bucuresti se inscria in limitele strategiei <>, pusa in circulatie de experti perestroika in anturajul liderilor de la Kremlin” ( Tanase, 1999, p. 358). Iliescu a fost instrumentul de lucru al U.R.S.S., daca ne conformam acestei teorii, nicidecum disidentul care adduce democratia in tara noastra. Din contra, Tanase acorda o arie de intindere surprinzatoare revolutiei romanesti, considerand ca aceasta s-a terminat de abia in anul 1991, procesul injust al cuplului Ceausescu fiind doar un instrument de manipulare a constiintei poporului, care vedea in moartea dictatorului si sfarsitul revolutiei. Cu toate ca stagnase, criza revolutionara exista, ceea ce a condu la lentoarea democratizarii si la costurile ridicate ale acesteia. Asadar, am avut parte de o revolutie in anul 1989, insa aceasta a izbucnit cumva din exterior, prin continua influenta slava, si a fost concretizata in interior, prin implicarea populatiei intr-un eveniment ce avea sa ofere puterea instrumentului de schimbare a regimului.
Din volumul coordonat de Vladimir Tismaneanu, ma voi opri asupra unui text scris de Mircea Mihaies.Acesta sintetizeaza esenta revolutiei si a urmarii sale in fraza: “ Iliescu a creat toate premisele pentru ca Romania sa ramana ultima tara sovietizata din Europa”, in conditiile in care “ dintre toate revolutiile est- europene, numai cea romana a fost violenta si numai in Romania fostul dictator comunist a fost judecat in graba si executat.” ( Tismaneanu, 1999, p. 270). Daca, pentru a exista o revolutie, schimbarea regimului este imperativa, in cazul tarii noastre s-a schimbat doar liderul, pentru ca ne confruntam tot cu socialismul. In mod cert, Mihaies adera tot la ideea complotului, pe care a amintit-o Ruxandra Cesereanu si pe care o sustine Stelian Tanase.
Prin realizarea revolutiei romane din ’89, populatia a dorit crearea unui regim antitotalitar. Realitatea a negat aceste asteptari, deoarece conducerea tarii a fost preluata de lideri din vechea nomenclatura. Ceea ce blocheaza inceperea unui alt val de proteste, imediat dupa ’89, cand populatia ar fi trebuit sa-si dea seama ca a fost mintita, este faptul ca “ …nimeni nu este deranjat de faptul ca presedintii parlamentului sunt doua vechi epave ale comunismului”.( Tismaneanu, 1999, p. 274).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu