Mari romani din alte neamuri

Promiteam, data trecuta, sa vorbesc despre Carol I. Din punctul meu de vedere, din prisma realizarilor obtinute, Carol poate, cu usurinta, candida pentru un loc fruntas in topul Celor mai mari romani, ca tot facuse valva aceasta clasificare, chiar daca se trage din neam germanic.
Carol de Hohenzollern a preluat conducerea Principatelor Unite in anul 1866, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. In fapt, politicienii romani purtasera tratative cu casele regale europene pentru numirea, pentru Principate, a unui domnitor dintr-o dinastie recunoscuta. Clasa politica ce-si intrunise planurile pentru viitorul Principatelor Unite in Monstuoasa Coalitie spera ca, prin renuntarea lui Cuza la domnie si prin numirea unui domnitor strain, puterile europene sa recunosca de facto si de jure Unirea Principatelor ( trebuie amintit faptul ca puterile garante recunoscusera valabilitatea unirii doar in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza). Consecinta numirii unui domnitor strain fusese, intr-adevar, prevazuta.
Sub domnia lui Carol, tara noastra a participat, dupa cum spuneam, la unele dintre cele mai importante evenimente ele istoriei noastre. Printre acestea, in anul 1877, razboiul de independenta. La data de 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu declara: " Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!" Un pas important pentru neamul romanesc, aflat, dupa cum spuneam, sub sceptru nemtesc. Un pas care a asigurat dezvoltarea ulterioara si a carui insemnatate a ramas actuala si in secolul al XXI- lea, daca ne gandim la serbarile anuale dedicate zilei castigarii independentei de stat.
Un alt reper al domniei lui Carol de Hohenzollern este anul 1881, cand , pe data de 10 mai, acesta este numit rege. Doi ani mai tarziu, in 1883, el a semnat un tratat secret, de aderare la Tripla Alianta, tratat ce ar fi fost activat in cazul in care Imperiul Rus ar fi atacat unul dintre semnatari. Izbucnirea primului razboi mondial insa, in 1914, il determina pe Carol sa doreasca participarea tarii noastre in tabara cu care semnase tratatul, din care facea parte si Germania, patria natala a lui Carol I. Opinia publica era insa de partea Antantei. A fost convocata o intrunire de urgenta a membrilor guvernului, unde Carol le-a comunicat acestora existenta tratatului de la 1883 si si-a exprimat dorinta. A intampinat opozitia membrilor guvernului. Se presupune ca aceasta i-ar fi provocat moartea subita, din 27 septembrie 1914.
Domnia lui Carol I a avut ca rezultate: consolidarea unirii, castigarea independentei de stat, redobandirea sudului Dobrogei si a Cadrilaterului, in urma pacii de la Bucuresti, din 1913. De asemenea, lui i se datoreaza primul pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, cat si cladirea castelului Peles. Desigur, au existat si evenimente mai putin inaltatoare, printre care amintesc rascoala taraneasca de la 1907.
Urmasul lui Carol I a fost nepotul sau, Ferdinand, despre care voi vorbi intr-o alta pagina.