Promiteam, data trecuta, sa vorbesc despre Carol I. Din punctul meu de vedere, din prisma realizarilor obtinute, Carol poate, cu usurinta, candida pentru un loc fruntas in topul Celor mai mari romani, ca tot facuse valva aceasta clasificare, chiar daca se trage din neam germanic.
Carol de Hohenzollern a preluat conducerea Principatelor Unite in anul 1866, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. In fapt, politicienii romani purtasera tratative cu casele regale europene pentru numirea, pentru Principate, a unui domnitor dintr-o dinastie recunoscuta. Clasa politica ce-si intrunise planurile pentru viitorul Principatelor Unite in Monstuoasa Coalitie spera ca, prin renuntarea lui Cuza la domnie si prin numirea unui domnitor strain, puterile europene sa recunosca de facto si de jure Unirea Principatelor ( trebuie amintit faptul ca puterile garante recunoscusera valabilitatea unirii doar in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza). Consecinta numirii unui domnitor strain fusese, intr-adevar, prevazuta.
Sub domnia lui Carol, tara noastra a participat, dupa cum spuneam, la unele dintre cele mai importante evenimente ele istoriei noastre. Printre acestea, in anul 1877, razboiul de independenta. La data de 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu declara: " Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!" Un pas important pentru neamul romanesc, aflat, dupa cum spuneam, sub sceptru nemtesc. Un pas care a asigurat dezvoltarea ulterioara si a carui insemnatate a ramas actuala si in secolul al XXI- lea, daca ne gandim la serbarile anuale dedicate zilei castigarii independentei de stat.
Un alt reper al domniei lui Carol de Hohenzollern este anul 1881, cand , pe data de 10 mai, acesta este numit rege. Doi ani mai tarziu, in 1883, el a semnat un tratat secret, de aderare la Tripla Alianta, tratat ce ar fi fost activat in cazul in care Imperiul Rus ar fi atacat unul dintre semnatari. Izbucnirea primului razboi mondial insa, in 1914, il determina pe Carol sa doreasca participarea tarii noastre in tabara cu care semnase tratatul, din care facea parte si Germania, patria natala a lui Carol I. Opinia publica era insa de partea Antantei. A fost convocata o intrunire de urgenta a membrilor guvernului, unde Carol le-a comunicat acestora existenta tratatului de la 1883 si si-a exprimat dorinta. A intampinat opozitia membrilor guvernului. Se presupune ca aceasta i-ar fi provocat moartea subita, din 27 septembrie 1914.
Domnia lui Carol I a avut ca rezultate: consolidarea unirii, castigarea independentei de stat, redobandirea sudului Dobrogei si a Cadrilaterului, in urma pacii de la Bucuresti, din 1913. De asemenea, lui i se datoreaza primul pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, cat si cladirea castelului Peles. Desigur, au existat si evenimente mai putin inaltatoare, printre care amintesc rascoala taraneasca de la 1907.
Urmasul lui Carol I a fost nepotul sau, Ferdinand, despre care voi vorbi intr-o alta pagina.
marți, 27 martie 2007
Pasii nostri spre modernitate
Am discutat despre debutul Europei in epoca moderna, prin Revolutia franceza. Este interesant sa urmarim etapele pe care le-au uramt teritoriile locuite de romani pentru a se integra in acest proces. La sfarsitul secolului al XVIII- lea, stim, Principatele isi inchinau prezentul Imperiului Otoman, care isi exercita influenta asupra teritoriilor romanesti prin numirea directa a domnitorului, secolul fanariot incheindu-se la inceputul veacului al XIX- lea, in anul 1822, dupa revolutia condusa de Tudor Vladimirescu. Aceasta miscare a fost prima zvacnire a demnitatii nationale si umane, de care romanii au dat dovada. Situatia externa a jucat, insa, un rol important, gandindu-ne la vecinii nostri puternici, Imperiul Tarist si Imperiul Otoman. Inca din anul 1774, prin pacea de la Kuciuk- Kainargi, Imperiul Rus si-a rezervat dreptul de a apara ortodoxismul din Europa, ceea ce presupune, implicit, intruziune si in politica Principatelor Romane. In secolul urmator, in anul 1829, otomanii si rusii incheie un alt tratat, cel de la Adrianopol. In urma acestuia, in anii 1831 si 1832, in Moldova, respectiv Tara Romaneasca, va fi introdus un Regulament Organic, formulat si supravegheat de Imperiul Rus. Prevederile de factura moderna ale Regulamentului vor asigura, in mare masura, pasirea teritoriilor romanesti in epoca moderna. In ceea ce ne priveste, aceasta a fost prima intruziune de proportii a rusilor, insa una benefica. O alta ne va marca dezvoltarea pe tot parcursul secolului al XX -lea, insa pe aceasta o voi comenta intr-un episod urmator.
Aflati acum in doua sfere de influenta: cea otomana si cea rusa, intelectualii romani de la jumatatea secolului al XIX- lea, denumiti pasoptisti, isi vor asuma o noua incercare de manifestare a nationalitatii. Acum se va consuma episodul revolutiei de la 1848, care va fi infranta insa.
Dupa revolutie, situatia externa se va demonstra, din nou, favorabila Principatelor. Razboiul Crimeii ( 1853- 1856), purtat intre Imperiul Rus si alianta formata din Imperiul Otoman, Franta, Marea Britanie si Regatul Piemontului, se va incheia cu semnarea Tratatului de la Paris. In acesta a fost prevazuta si soarta Principatelor: acestea ramaneau sub suzeranitatea otomana, dar intrau si sub garantia comuna a puterilor europene. Este un episod important in istoria noastra, deoarece Principatele obtineau acum si libertatea de a avea propriile constitutii si adunari legislative. A fost stabilita organizarea unui referendum cu privire la unirea celor doua principate si infiintarea Adunarilor Ad- Hoc la Iasi si la Bucuresti. In urma consultarii populatiei, in anul 1859, la 5 si 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor in Moldova, respectiv in Tara Romaneasca. Asadar, cele doua principate aveau in frunte un singur domnitor. Acestea si-au pastrat denumirea consfintita de Conferinta de la Paris, din anul 1858, de Principate Unite. Prin reformele din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, acestea si-au asigurat modernizarea.
In acest timp insa, in jurul domnitorului se formeaza nucleul Monstruoasei Coalitii, formate din liberali radicali si conservatori, care vor " ajuta" la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, din noaptea de 10-11 februarie 1866. Cum puterile garante recunoscusera unirea principatelor numai pe perioada domniei lui Cuza, politicienii vremii apeleaza la renumele dinastiei de Hohenzollern, ajutandu-l pe Carol sa devina domnitor si, mai apoi, rege. Despre domnia sa voi face comentarii insa in episodul urmator. Este clar insa ca acesta este momentul prielnic de dezvoltare pentru romani si pentru teritoriul romanesc.
Aflati acum in doua sfere de influenta: cea otomana si cea rusa, intelectualii romani de la jumatatea secolului al XIX- lea, denumiti pasoptisti, isi vor asuma o noua incercare de manifestare a nationalitatii. Acum se va consuma episodul revolutiei de la 1848, care va fi infranta insa.
Dupa revolutie, situatia externa se va demonstra, din nou, favorabila Principatelor. Razboiul Crimeii ( 1853- 1856), purtat intre Imperiul Rus si alianta formata din Imperiul Otoman, Franta, Marea Britanie si Regatul Piemontului, se va incheia cu semnarea Tratatului de la Paris. In acesta a fost prevazuta si soarta Principatelor: acestea ramaneau sub suzeranitatea otomana, dar intrau si sub garantia comuna a puterilor europene. Este un episod important in istoria noastra, deoarece Principatele obtineau acum si libertatea de a avea propriile constitutii si adunari legislative. A fost stabilita organizarea unui referendum cu privire la unirea celor doua principate si infiintarea Adunarilor Ad- Hoc la Iasi si la Bucuresti. In urma consultarii populatiei, in anul 1859, la 5 si 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor in Moldova, respectiv in Tara Romaneasca. Asadar, cele doua principate aveau in frunte un singur domnitor. Acestea si-au pastrat denumirea consfintita de Conferinta de la Paris, din anul 1858, de Principate Unite. Prin reformele din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, acestea si-au asigurat modernizarea.
In acest timp insa, in jurul domnitorului se formeaza nucleul Monstruoasei Coalitii, formate din liberali radicali si conservatori, care vor " ajuta" la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, din noaptea de 10-11 februarie 1866. Cum puterile garante recunoscusera unirea principatelor numai pe perioada domniei lui Cuza, politicienii vremii apeleaza la renumele dinastiei de Hohenzollern, ajutandu-l pe Carol sa devina domnitor si, mai apoi, rege. Despre domnia sa voi face comentarii insa in episodul urmator. Este clar insa ca acesta este momentul prielnic de dezvoltare pentru romani si pentru teritoriul romanesc.
Marea Revolutie Franceza
Revolutia franceza ( 1789- 1799) este evenimentul major cu care debuteaza perioada moderna. Semnificatia si importanta revolutiei stau in rasturnarea Vechiului Regim, asadar a vechii oranduiri care defavoriza masa populatiei Frantei, in sens strict, insa situatia era aceeasi in aproape toate statele. Revolutia franceza reprezinta tocmai impulsul care propulseaza Franta in epoca moderna, prin faptul ca a pasit spre democratie, prin adoptarea unor libertati cetatenesti. Anul 1789 este marcat de bine- cunoscuta cadere a Bastiliei, de pe 14 iulie, inchisoare ce simboliza Vechiul Regim. In acelasi an, pe 26 august, Adunarea a publicat Declaratia drepturilor omului si cetateanului, prin care se admiteau, macar formal pentru o perioada, principiile de " Egalitate, Libertate, Fraternitate." Acesta este, asadar, marele pas si marele castig adus omenirii, nu doar Frantei, de revolutie. Desi ideile promovate de aceasta fusesera enuntate inainte, de ganditorii iluministi, a fost nevoie de acest episod al istoriei pentru a se opera la punerea lor in practica. Il amintesc, de exemplu, pe iluministul Jean- Jaques Rousseau, care a sintetizat idealurile umane in formularea care a inspirat gandirea revolutionara “ Liberté, Egalité, Fraternité!”. Contractul social a constituit principala sursa de inspiratie a Declaratiei drepturilor omului si cetateanului, care contine citate din acesta. De exemplu, articolul I prevede ca “ Oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi”, conform articolului al III- lea, “ principiul oricarei suveranitati rezida esentialmente in natiune”, iar articolul al VI –lea prevede ca “ legea este expresia vointei generale.”
Evenimentele anului 1789 au condus la promulgarea unei Constitutii, in anul 1791, Constitutie ce punea accent pe egalitate si pe merit, avand sursa de inspiratie in gandirea iluminista. Totusi, au existat si unele prevederi care nu numai ca nu mai aplicau principiile lui Rousseau, ba chiar erau contrare Contractului social. De pilda, impartirea cetatenilor in doua categorii, activi si pasivi, pe criteriu de avere. Ordinea de pana atunci a lucrurilor nu putea fi schimbata total: s-au pastrat unele din discriminarile bazate pe origine sau pozitie sociala, insa s-au facut si pasi inainte.
Asadar, Revolutia Franceza consta, in principal, in rasturnarea starii de fapt a lucrurilor, adica a Vechiului Regim, in renuntarea la monarhie si instituirea unei Comune in Paris, in cursul primului an de manifastari revolutionare, in proclamarea unei alte forme de guvernamant, in anul 1792, cand Franta este declarata republica. Anul 1799 pune punct revolutiei, prin lovitura de stat a lui Napoleon Bonaparte, moment in istorie care determina evolutia Frantei.
Revolutia Franceza este importanta in istoria universala deoarece se cer si se obtin unele libertati, desi prima tentativa avusese loc cu mult timp inainte, in Anglia. In Magna Charta din anul 1215, elaborata de nobilii englezi si de membrii clerului, impotriva abuzului de putere al regelui John I, a fost enumerata o serie de drepturi si s-au pus bazele principiului egalitatii in fata legii. Desi acest act a avut ca scop subminarea puterii regelui in favoarea nobilimii, a atras atentia asupra posibilitatii stabilirii raporturilor de egalitate. Desigur, acesta este exemplul cel mai la indemana si cel mai cunoscut in istoria de pana la secolul al XVIII- lea, cand principiul egalitatii este consacrat de revolutia franceza. Dupa caderea Vechiului Regim si sub influenta gandirii iluministe, omul incepe sa mediteze la conditia sa si sa-si ceara drepturile. In prima instanta, valoarea centrală a acestor drepturi a fost libertatea. Libertate care s-a obtinut, chiar si formal, in prima faza sub multe aspecte: au fost abolite toate formele de tortura, cat si sclavia din metropola si din colonii, s-a admis principiul libertatii presei si a tiparului, chiar daca in timpul lui Napoleon au existat forme mascate de cenzura. Au fost importante pozitia oficiala in legatura cu problemele revendicate de revolutionari, cat, mai ales, ridicarea semnului de intrebare asupra conditiei umane, semn ce a modificat intr-adevar conditia omului modern si, implicit, al celui contemporan. Cum ar fi fost daca nu ar fi fost asa?
Evenimentele anului 1789 au condus la promulgarea unei Constitutii, in anul 1791, Constitutie ce punea accent pe egalitate si pe merit, avand sursa de inspiratie in gandirea iluminista. Totusi, au existat si unele prevederi care nu numai ca nu mai aplicau principiile lui Rousseau, ba chiar erau contrare Contractului social. De pilda, impartirea cetatenilor in doua categorii, activi si pasivi, pe criteriu de avere. Ordinea de pana atunci a lucrurilor nu putea fi schimbata total: s-au pastrat unele din discriminarile bazate pe origine sau pozitie sociala, insa s-au facut si pasi inainte.
Asadar, Revolutia Franceza consta, in principal, in rasturnarea starii de fapt a lucrurilor, adica a Vechiului Regim, in renuntarea la monarhie si instituirea unei Comune in Paris, in cursul primului an de manifastari revolutionare, in proclamarea unei alte forme de guvernamant, in anul 1792, cand Franta este declarata republica. Anul 1799 pune punct revolutiei, prin lovitura de stat a lui Napoleon Bonaparte, moment in istorie care determina evolutia Frantei.
Revolutia Franceza este importanta in istoria universala deoarece se cer si se obtin unele libertati, desi prima tentativa avusese loc cu mult timp inainte, in Anglia. In Magna Charta din anul 1215, elaborata de nobilii englezi si de membrii clerului, impotriva abuzului de putere al regelui John I, a fost enumerata o serie de drepturi si s-au pus bazele principiului egalitatii in fata legii. Desi acest act a avut ca scop subminarea puterii regelui in favoarea nobilimii, a atras atentia asupra posibilitatii stabilirii raporturilor de egalitate. Desigur, acesta este exemplul cel mai la indemana si cel mai cunoscut in istoria de pana la secolul al XVIII- lea, cand principiul egalitatii este consacrat de revolutia franceza. Dupa caderea Vechiului Regim si sub influenta gandirii iluministe, omul incepe sa mediteze la conditia sa si sa-si ceara drepturile. In prima instanta, valoarea centrală a acestor drepturi a fost libertatea. Libertate care s-a obtinut, chiar si formal, in prima faza sub multe aspecte: au fost abolite toate formele de tortura, cat si sclavia din metropola si din colonii, s-a admis principiul libertatii presei si a tiparului, chiar daca in timpul lui Napoleon au existat forme mascate de cenzura. Au fost importante pozitia oficiala in legatura cu problemele revendicate de revolutionari, cat, mai ales, ridicarea semnului de intrebare asupra conditiei umane, semn ce a modificat intr-adevar conditia omului modern si, implicit, al celui contemporan. Cum ar fi fost daca nu ar fi fost asa?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
