luni, 23 aprilie 2007

Instaurarea regimului comunist in Romania

“Acordul de procentaj” dintre Marile Puteri determina soarta Romaniei dupa cel de-al doilea razboi mondial


Insemnatatea zilei de 23 august 1944 este sintetizata in urmatoarea fraza: “ Niciodata, printr-un singur eveniment, nu s-au pierdut atat de multi soldati si atat de multe teritorii cum a pierdut Germania, ca in urma radicalei schimbari de orientare a regelui Mihai”, dupa cum apreciaza un publicist german. Potrivit evaluarii specialistilor, actul de la 23 august 1944 a precipitat prabusirea Reichului cu circa sase luni. Insa principalul beneficiar al acestui act a fost Uniunea Sovietica, ale carei trupe au putut inainta rapid spre Balcani si, prin Romania si Ungaria, spre Viena si Praga.
In proclamatia regala din seara zilei de 23 august se afirma : “ Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Briatanie si Statele Unite. Primiti pe soldatii acestor armate cu incredere. Natiunile Unite ne-au garantat independenta tarii si neamestecul in treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost rapita”. Conventia de armistitiu va fi semnata in noaptea de 12/13 septembrie, dar Romania va trebui sa accepte plata a 300 de milioane de dolari, despagubiri de razboi, cat si asigurarea libertatii de miscare a trupelor sovietice pe teritoriul romanesc. Viitorul era deja sumbru pentru tara noastra. A urmat imediat satelitizarea partidelor participante la noua alianta politica. La 26 septembrie 1944 a fost publicat proiectul de platforma a unei noi coalitii, denumita Frontul National Democrat ( FND), care isi propunea sa instaureze “ un regim de reala democratie parlamentara”, prin unirea “ tuturor fortelor nationale democratice” din Romania. Platforma prevedea exproprierea mosiilor de peste 50 de hectare, “ conditii omenesti de munca pentru muncitori, functionari, carturari”, “ salariu minimal in raport cu scumpetea”, dreptul de organizare sindicala, “ acordarea de credite ieftine, pe termen lung, sinistratilor nevoiasi pentru refacerea gospodariilor lor”, “ nationalizarea Bancii Nationale si a celor 18 mari banci”, “ controlul tuturor cartelurilor si nationalizarea celor din industria de baza”. Acestea erau planurile Marilor Puteri dupa desprinderea Romaniei de Germania, cand a inceput satelitizarea tarii, de aceasta data in orbita Kremlinului. Prezenta Armatei Rosii pe teritoriul tarii noastre, cat si recunoasterea de catre Churchill si Roosevelt a unei zone de influenta a URSS la hotarele ei vestice, au plasat Romania sub tutela Moscovei. Aceasta tutela a fost reglemantata prin incheierea acordului de procentaj intre Churchill si Stalin, din timpul vizitei la Moscova a premierului britanic, in perioada 9- 17 octombrie 1944. Scopul vizitei lui Churchill era salvarea Greciei de ocupatia sovietica, prezenta Armatei Rosii in aceasta zona fiind perceputa ca o amenintare la adresa Suezului. La intalnirea din 9 octombrie, premierul britanic i-a propus lui Stalin o reglementare de ansamblu, sub forma unor procente care sa reprezinte gradul de interes si de control al celor doua parti in statele Europei de sud-est. Romania figura in oferta lui Churchill cu 90% in favoarea URSS si 10% pentru Marea Britanie ( in acord cu SUA). Asadar, Romania era la discretia Uniunii Sovietice in proportie de 90%. Inca o data se adeverea ca soarta tarilor mici era hotarata nu de vointa lor, ci de decizia Marilor Puteri, conform intereselor lor imediate sau de perspectiva. Sa mentionam ca aceste interese erau secrete, din care cauza creau in interiorul tarii sperante desarte sau nedumerire. In acest context remarcam increderea paguboasa a liderilor taranisti si liberali in eventualul sprijin capatat din partea puterilor occidentale pentru lupta anticomunista, fara a sti ca demersurile lor disperate nu trezeau nici un ecou in capitalele apusene. De acelasi tratament se bucura insusi Regele Mihai. Orbirea acestor lideri a fost alimentata de rasturnarea regimului comunist din Grecia, fara a lua in calcul ca pentru aceasta tara Moscova si-a declarat dezinteresul - in schimbul interesului “primordial” in Romania si in alte tari din regiune. In acelasi sens se inscrie si psihologia colectiva a poporului roman, in randurile sale manifestandu-se o credinta puternica si durabila ca Occidentul, in primul rand SUA, vor sfarsi prin a smulge Romania de sub cizma sovietica. “ Vin americanii!” a fost expresia care a sintetizat o atitudine politica si o stare de spirit.


Impunerea primului guvern de factura comunista in Romania


Manat de aceeasi credinta, generalul Radescu, aflat in fruntea guvernului, si-a intemeiat rezistenta la asaltul comunist din februarie 1945, crezand ca fermitatea aratata de Marea Britanie in Grecia fata de incercarea comunistilor de a lua puterea se va manifesta si in Romania. Scenariul de rasturnare a guvernului era axat pe manifestatii de strada si ocuparea de prefecturi si primarii, care, creand o stare de instabilitate si confuzie, sa deschida drumul comunistilor spre preluarea puterii, incredintata insa de factorul constitutional, adica de rege. In pofida unor astfel de actiuni, care au culminat cu mitingul FND din Piata Palatului regal ( 24 februarie 1945), PCdR nu a reusit sa rastoarne guvernul. A. I. Visinski, aflat la Bucuresti, cere insa imediata inlocuire a lui Radescu, sub pretextul ca acesta a dat ordin sa se traga in manifestanti. Asupra regelui, Visinski a exercitat presiuni si amenintari, cand a constatat ca suveranul voia sa pastreze formula unui guvern de reala coalitie, prezidat de printul Barbu Stirbey. In fata refuzului categoric al lui Visinski de a accepta propunerile regelui, in spiritul procedurilor constitutionale, Mihai a vrut sa abdice, dar, in urma consultarilor, a renuntat si l-a numit pe Petru Groza prim- ministru. Daca Dinu Bratianu si Constantin Titel Petrescu au acceptat guvernul Groza in conditiile unei repartizari echitabile a portofoliilor ministeriale, Iuliu Maniu se opunea categoric, sustinând ca normele constitutionale impuneau ca formarea guvernului sa se dea partidului cu ponderea popularä cea mai larga, care era PNT, iar primul ministru sa fie dr. N. Lupu. In fata acestor deziderate, Petru Groza i-a propus lui Iuliu Maniu ca in guvernul condus de el sa fie nominalizati 2-3 ministri PNT, oferta insa respinsa. In aceasta situatie a fost alcatuit noul guvern care, prin compozitia sa, era un guvern democratic, incluzand un spectru larg al fortelor politice si democratice dispuse sa isi concentreze eforturile pentru redresarea tarii. Dintre cei 18 ministri, 4 reprezentau Partidul Comunist Roman, 3 - Partidul Social Democrat, 3 - Frontul Plugarilor, 1 - Uniunea Patriotica, 1- Confederatia Generala a Muncii (sindicatele), 1 - Uniunea Preotilor Democrati, 3 - Partidul National Liberal (aripa Gh. Tatarascu), 1 - Partidul National Taranesc (Anton Alexandrescu), 1 - Armata.
Iuliu Maniu, cea mai controversata figura politica a vremii, caracterizat fie “fascist”, “hitlerist”, de Gh. Gheorghiu-Dej, fie “un nebun care vorbeste prostii”, de vicemaresalul Aerului, Stevenson, din cadrul Comisiei Aliate de Control, sau “om politic care se bucura de un respect desavarsit in tara”, de Burton Berry, si Dinu Bratianu isi pregateau strategia pentru rasturnarea guvernului Groza cu sprijinul Angliei, dar Londra a respins un asemenea plan, limitandu-se in acordarea azilului pentru generalul N. Radescu, dar refuzand un tratament similar pentru regele Mihai.
O noua situatie se arata favorabila Romaniei: in luna aprilie a aceluiasi an, moare presedintele SUA, Roosevelt. Este numit Harry S. Truman, care manifesta o atitudine mai ferma fata de URSS. Americanii, secondati de britanici, continua sa refuze recunoasterea guvernului Groza, mentinand sperantele in randul poporului roman. Se impiedica insa si negocierea tratatului de pace.
Primind incurajarea Washingtonului, regele incearca sa inlature guvernul Groza, cerandu-i primului- ministru sa demisioneze. Dar Groza, sprijinit de Moscova, refuza sa dea curs cererii regale. Acest lucru il determina pe suveran sa rupa legaturile cu guvernul, refuzand, la randu-i, sa mai semneze decretele prezentate de ministri. Se produce o “ greva regala”. Prima parte a "prizonieratului" autoimpus al "grevistului" Rege Mihai s-a consumat la Palatul Kiseleff (actualmente sediul unei importante institutii bancare), unde tanarul monarh s-a retras impreuna cu mama sa, Regina Elena. Alaturi de ei au ramas si aghiotantii regali, amenintati cu moartea de insusi presedintele adjunct al Comisiei Aliate de Control, generalul I.Z. Susaikov, care-i considera vinovati pentru deciziile Suveranului.
In ciuda declaratiilor de sustinere a Regelui si a actiunii sale, Ministerul de Externe britanic si Departamentul de Stat al SUA au cerut reprezentantilor lor la Bucuresti sa nu se implice in politica interna romaneasca. Cei doi "aliati" faceau practic un joc dublu – il incurajau pe Rege sa actioneze contra sovieticilor, dar totodata nu se angajau cu nimic concret. In nota trimisa Regelui la 19 august, Foreign Office-ul scria negru pe alb: guvernul britanic nu recunoaste Guvernul Frontului National Democrat. Totodata, "nu doreste sa dea nici un fel de sfat sau incurajare Regelui, intrucat nu ar fi in stare sa-l protejeze pe Rege si pe liderii opozitiei de urmarile unei incercari de a rasturna Guvernul Groza".
Profitand de neimplicarea occidentalilor, URSS cucerea treptat teren. La 21 august, consilierii Susaikov si Pavlov l-au vizitat pe Rege, insistand sa faca o declaratie publica prin care sa "demaste" amestecul SUA si Marii Britanii in treburile interne ale tarii si sa recunoasca faptul ca nu are nimic de obiectat Guvernului. Sovieticii considerau Romania o tara invinsa, la discretia lor. In consecinta, la 23 august, adjunctul Comisiei Aliate de Control, generalul Susaikov, revine la Palat, declarand ca "Guvernul sovietic se pronunta in modul cel mai categoric impotriva demisiei guvernului Groza". Practic, sovieticii raspundeau acum scrisorii lui Mihai, de la 20 august. Dar acesta nu se lasa intimidat. Suparat pe incapatanarea lui Mihai I, Susaikov ameninta: "Se va lasa cu lacrimi".
La 23 august, la initiativa generalului Susaikov, a fost convocata sedinta Comisiei Aliate de Control, in cadrul careia sovieticii le-au reprosat anglo-americanilor "caracterul incorect al actiunii lor" de a cere Regelui sa demita Guvernul. Rusii au invocat chiar Regulamentul Comisiei, care cerea ca fiecare decizie luata sa aiba acordul tuturor celor trei componenti ai sai.
Prima intrunire a Consiliului Ministrilor Afacerilor Straine a avut loc la Londra, intre 11 septembrie si 20 octombrie 1945. In ceea ce priveste Romania, guvernele american si englez s-au declarat impotriva recunoasterii guvernului Groza. Contrazicandu-i, comisarul national pentru Afaceri Straine, I.V. Molotov, a declarat ca in Romania si in Bulgaria exista guverne "reprezentative si democratice", refuzand apoi cu obstinatie discutarea problemelor interne ale celor doua tari.
Molotov a preferat insa sa discute chestiunea Romaniei cu presa. Intr-un interviu oferit jurnalistilor straini, Molotov afirma ca "guvernele Romaniei, Bulgariei si Ungariei se bucura de increderea majoritatii covarsitoare a populatiei acestor tari", fapt care urma a fi demonstrat prin organizarea de alegeri in care oamenii vor decide, "fara presiune de afara", cine ii va conduce. In incheiere, comisarul sovietic a laudat "realizarile" guvernului Groza, in special tinerea la ordine a "clicilor reactionare" ale lui Maniu si Bratianu.
Ultima intrunire a celor trei Mari Puteri a avut loc la Moscova, intre 16 - 26 decembrie 1945. Dupa noua zile de negocieri, reprezentantii Angliei, Statelor Unite si URSS ajung la un acord privind organizarea Conferintei de pace in 1946, cu participarea Frantei si Chinei. In privinta Romaniei, Byrnes, secretarul de stat american, scoate din maneca "asul" decisiv, dar catastrofal pentru Romania: raportul Ethridge. Intocmit de un ziarist american la cererea presedintelui american Truman, raportul dezvaluia masinatiunile URSS pentru cucerirea puterii in Romania. Byrnes a propus reorganizarea guvernelor roman si bulgar. Molotov s-a opus cu tarie. Se ajunge la negocierea directa intre Byrnes si Stalin, "Generalissimul" fiind de acord cu solutia americana de largire a guvernului Groza cu doi reprezentanti ai partidelor de opozitie. La finalul Conferintei s-a decis trimiterea la Bucuresti a unei Comisii alcatuite din Vasinski, Harriman – ambasadorul SUA, si Clark – Kerr, ambasadorul Marii Britanii, al carei rol era sa convinga guvernul Groza sa accepte largirea cabinetului sau prin includerea a doi reprezentanti ai liberalilor si taranistilor. S- a decis, in final, sa fie admisi Emil Hatieganu ( PNT) si Mihai Romniceanu ( PNL). URSS repurtase o dubla victorie: printr- o simpla operatie de cosmetica politica obtinuse recunoasterea guvernului Groza de catre SUA si Marea Britanie; in al doilea rand, in guvern intrasera personalitati din garnitura a doua a partidelor istorice. In fapt, cei doi reprezentanti ai partidelor democratice erau simpli figuranti. Ultima incercare de a restabili democratia in Romania esuase.


Impunerea Partidului Comunist

La 10 februarie 1947 se incheia si capitolul dureros al participarii Romaniei la cel de-al doilea razboi mondial, prin semnarea tratatului de pace de la Paris, prima problema de interes capital pentru Romania.
Cea de-a doua problema de interes vital era organizarea alegerilor. Comunistii stiau ca nu sunt populari in tara si incercau, la indemnul sovieticilor, sa slabeasca partidele democratice prin incurajarea de tensiuni si disidente. De asemenea, Gheorghe Gheorghiu- Dej ii cere lui Visinski un milliard de lei pentru campania electorala. Bodnaras, cunoscand desigur principiul lui Stalin, declara: “ Nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numara voturile”. Mai exact, Visinski il informa pe Harriman, inca in timpul calatoriei Comisiei Tripatrite in Romania, ca la viitoarele alegeri alianta condusa de PCR va obtine 70% din voturi, PNT- 20%, iar PNL 10%. Rezultatele reale ale alegerilor din 19 noiembrie 1946 nu sunt cunoscute. Lucretiu Patrascanu, cerandu-i ministrului de Interne, Teohari Georgescu, sa ii arate rezultatele, pentru a sti cum trebuie organizata in viitor politica si propaganda PCR, a primit raspunsul ca fusesera arse si ca erau esentiale doar rezultatele oficiale, care atribuiau 79,86% din voturi Blocului Partidelor Democrate ( BPD), condus de PCR, adica 378 din 414 locuri in parlament. SUA si Marea Britanie, informate despre trucarea alegerilor, au reactionat doar prin simple note de protest, fara nici o eficacitate.In aceste conditii, regelui Mihai nu-i mai ramanea altceva de facut decat sa deschida parlamentul, legalizand astfel frauda. Acum se incheia o noua etapa in procesul de consolidare a regimului comunist din Romania.

Masurile si reformele adoptate in primii ani de comunism in Romania

Inca din primele zile, cabinetul Groza s-a lansat intr-o activitate febrila menita sa atenueze socul provocat in opinia publica de schimbarea de guvern care era, de fapt, o schimbare de regim. Pentru a consolida pozitia guvernului Groza, in nord- estul Transilvaniei a fost restaurata administratia romaneasca, la 9 martie 1945, prezentata drept satisfacerea de catre Stalin a cererii formulate in acest sens de Petru Groza si Gh. Tatarescu.
Principala preocupare a guvernului Petru Groza, prin care si-ar fi sporit popularitatea in randul maselor, o constituia realizarea reformei agrare. La 12 martie 1945, a fost depus proiectul de lege agrara la Presedintia Consiliului de Ministri, responsabil fiind Romulus Zarnoi. Au fost facute unele mici modificari, dezbaterile avand loc la 13, 19 si 20 martie. Singurul care a depus amendamente de fond a fost Gheorghe Tatarescu, "dezertorul" liberal mentinandu-si unele principii. Comunistii s-au preocupat si de aspectele constitutionale ale legii, pentru a nu calca in picioare in nici un fel "democratia". Natura exproprierii legiferata in martie 1945 incalca Constitutia din 1923, insa ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, a propus modificarea legii fundamentale. Nu era pentru prima data cand se recurgea la aceasta metoda, in octombrie anul precedent facandu-se si unele rectificari necesare starii de razboi.
Inca din primele articole, guvernul comunist a expus scopul propagandistic al legii, respectiv "marirea suprafetelor arabile ale gospodariilor taranesti existente care au mai putin de 5 ha". Aceasta categorie a inclus un numar insemnat de familii. Dupa reforma din 1921, taranul roman trecuse prin mai multe crize financiare, dublate de lipsa utilajelor mecanizate, astfel ca se inglodase in mari datorii catre banci. Singura solutie fusese vanzarea pamantului.
Dintre cei care urmau sa fie expropriati, in capul listei au fost etnicii germani. Erau urmati de cei desemnati "criminali de razboi" si "responsabili pentru dezastrul tarii". Erau inclusi si cei care in ultima perioada nu-si lucrasera pamantul sau cei care erau plecati din tara. La ultimul punct se specifica faptul ca posesorii unor terenuri mai mari de 50 ha vor fi si ei expropriati. Aceasta categorie era cea mai insemnata. Nu erau specificate foarte clar tipurile de exproprieri si cazurile particulare, astfel incat s-a ajuns la procese in justitie si conflicte de interese in scurta vreme.
Spre deosebire de reforma din 1921, marii proprietari au fost deposedati in 1945 si de utilajele si masinile lor agricole. Programele PCdR preconizau infiintarea unor statii de masini agricole, unde taranii urmau sa inchirieze la "preturi cinstite" utilajele necesare unei agriculturi performante. Insa prin aceasta prevedere fostii proprietari de masini agricole au ajuns in situatia sa inchirieze fostele lor bunuri. Pe langa masini au fost impartite si animalele de tractiune, proportional cu intinderea lotului expropriat. Toate aceste bunuri au trecut fara despagubire in proprietatea statului, care le redistribuia taranilor improprietariti.
Pentru a evita faramitarea terenurilor primite la reforma agrara, legea din martie 1945 a specificat ca loturile primite nu puteau fi vandute, date in arenda sau ipotecate. Comunistii sustineau ca taranii aveau de aceasta data alte conditii decat dupa reforma agrara din 1921, deoarece se infiintasera statiile de masini agricole. Terenurile puteau fi instrainate numai cu avizul Ministerului Agriculturii si Domeniilor.
Guvernul Groza a prezentat reforma agrara drept cea mai insemnata lege pentru tarani de cand exista statul modern roman. Insa prevederile sale extreme au faramitat si mai mult loturile cultivabile. Dar, ca si in Rusia anilor ’20, Romania trecea printr-o faza temporara de improprietarire. Guvernantii comunisti tinteau spre viitorul plan de colectivizare a agriculturii.
Legea reformei agrare a fost publicata in Monitorul Oficial la 23 martie 1945. Desi in Romania guvernul Groza functiona intr-un cadru pluripartid, reforma agrara a fost apanajul exclusiv al Partidului Comunist. Acesta, prin intermediul "Frontului Plugarilor", a preluat conducerea majoritatii comisiilor locale de improprietarire. In unele cazuri, chiar daca membrii lor facusera parte din "partidele istorice", se legitimau drept reprezentanti ai "Frontului Plugarilor". Mai mult, in cazul unor neintelegeri, medierea era facuta de organizatiile locale comuniste si ale Frontului. Astfel ca, intr-un stat inca democratic, Partidul Comunist controla aplicarea celei mai importante legi, cea a reformei agrare.
Graba cu care s-a aplicat reforma agrara a creat conditiile ideale pentru abuzuri in distributia loturilor expropriate. De multe ori, in comisiile locale au intrat tarani care nu aveau dreptul sa primeasca pamant in baza legii din martie 1945. Apoi, sefii acestora si-au distribuit loturile cele mai fertile. Pagubitii acestui sistem au fost soldatii aflati inca pe front sau vaduvele de razboi, despre care legea spunea ca aveau intaietate in primirea de pamant.
In martie 1948, guvernul a declarat ca reforma agrara s-a incheiat. Fusesera expropriati 155.823 de proprietari. In realitate, la sfarsitul anilor ’50 inca se mai distribuiau titluri de proprietate in unele judete, chiar daca colectivizarea era in plina desfasurare. Totusi, reforma agrara din 1945 s-a aplicat rapid, respectand previziunile guvernului.
Prin aceasta lege, Partidul Comunist a acumulat un capital insemnat de popularitate in randul taranilor saraci si nu numai. Activistii sai au cutreierat satele, intrand in contact direct cu marea masa a populatiei si raspandind mesajul comunist.
Insa inceputul instaurarii regimului comunist nu s-a remarcat doar prin masuri care au condus la cresterea popularitatii Partidului Comunist. S-a realizat, de pilda, instituirea sovromurilor, care au condus la saracirea poporului roman.
La 27 aprilie 1945, la Moscova se initiaza o serie de negocieri, conduse din partea sovieticilor de A.I Mikoian, Comisarul Poporului pentru Comert Exterior, al caror scop era incheierea unor acorduri economice pe termen lung cu "marele vecin de la Rasarit." Cei mai interesati ca sovieticii sa fie multumiti de rezultatul tratativelor erau comunistii din Guvernul Groza, majoritari in delegatia romaneasca trimisa la negocieri, condusa de ministrul de Finante, Mihai Durma. "Tovaras de drum" al comunistilor din aceasta perioada, Durma va fi condamnat la inchisoare dupa preluarea puterii de catre acestia.
Stenogramele discutiilor purtate in capitala URSS dovedesc faptul ca delegatii romani manifestau multa obedienta. Spre exemplu, ministrul Industriilor si Comertului – Tudor Ionescu – a pus "pe tava" sovieticilor un raport asupra posibilitatilor de productie ale Romaniei. Negocierile s-au terminat prin semnarea, la 8 mai 1945 – cu doar o zi inaintea capitularii Germaniei si a incheierii razboiului – a doua acorduri economice: primul, pe o perioada de un an de zile, trasa liniile definitorii ale schimburilor comerciale dintre cele doua tari. Al doilea, semnat pe o perioada de cinci ani, prevedea constituirea intreprinderilor mixte romano-sovietice, renumitele sovromuri.
Pentru Stalin, unica prioritate a economiilor "statelor fratesti" era slujirea intereselor URSS. Inca din timpul razboiului, sovieticii s-au dovedit extrem de interesati in bogatiile tarilor ocupate. Dupa 1945, una dintre modalitatile inventate de ei pentru a controla sectoarele de baza ale economiilor tarilor central-europene a fost infiintarea de "intreprinderi mixte". In Romania, acestea au luat nastere in urma acordului de la Moscova, prin care sovieticii s-au declarat dispusi sa "investeasca" in cateva dintre intreprinderile romanesti de stat sau private 50% din capital, constand in special din utilaje, sa asigure, la nevoie, si personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele furate de la nemti). Partea romaneasca trebuia sa contribuie la randu-i cu 50% din capital si forta de munca. Si beneficiile de pe urma acestei "colaborari" urmau a se imparti tot pe jumatate. Acordurile uneau, doar pe hartie, doi "parteneri" inegali: o Uniune Sovietica invingatoare si o Romanie invinsa si slabita. Din iunie 1945 pana in prima jumatate a lui 1946, s-au infiintat 19 sovromuri, in ramurile industriale de cea mai mare importanta economica si strategica pentru Romania.


Anul 1947 in istoria romanilor

In anul 1947, se produce, mai intai, o deteriorare a relatiilor dintre comunisti si gruparea liberala a lui Gh. Tatarescu, din cauza pozitiei critice adoptate de acesta fata de politica guvernului. Incordarea survenita in cadrul guvernului a coincis, pe plan international, cu tensiunea din relatiile Est- Vest, in urma cuvantarii secretarului de stat american, George Marshall, prin care propunea masuri vizand refacerea economica a lumii pustiite de razboi si lupta impotriva “ foametei, saraciei, disperarii si haosului”, adica tocmai a factorilor care favorizau extinderea comunismului. Cum era si firesc, Stalin a interzis participarea statelor- satelit ale URSS la Planul Marshall. Acestea au fost subordonate unui nou centru de conducere: Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti ( Cominform), creat in septembrie 1947.
In Romania, ritmul comunizarii s-a accentuat prin intarirea controlului de stat asupra intreprinderilor industriale particulare, prin introducerea cotelor obligatorii de produse agricole ce urmau a fi predate statului si prin reforma monetara, care a lovit in detinatorii de capital. Pe plan politic, in urma unei actiuni bine organizate, careia i-au cazut victima liderii PNT, Iuliu Maniu a fost de acord ca vicepresedintele PNT, Ion Mihalache, secretarul general al PNT, Nicolae Penescu si altii sa parasesca tara. Grupul a fost arestat, in ziua de 14 iulie, la Tamadau, ceea ce a permis guvernului sa dizolve PNT si , in urma unui proces, sa-i condamne pe conducatorii national- taranisti, in frunte cu Iuliu Maniu. Disparea astfel principalul partid politic atasat democratiei si , prin urmare, adversar al totalitarismului comunist. Condamnarea liderilor PNT a fost urmata de o virulenta campanie impotriva lui Gh. Tatarescu. In final, parlamentul i-a dat un vot de blam, ceea ce a determinat demisia ministrilor sai din Guvernul Groza ( 6 noiembrie).
In urma acestei demisii, cabinetul a fost remaniat: Ana Pauker a devenit ministru de Externe, iar Vasile Luca ministru de Finante. Intr-un raport intocmit de secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu- Dej, acesta se refera la o viitoare constitutie, vorbind insa despre mentinerea monarhiei, cu o simtitoare restrangere a prerogativelor regale. Acest raport demonstreaza ca initiativa abolirii monarhiei a apartinut Moscovei. La 30 decembrie 1947 avea sa se produca abdicarea fortata a Regelui Mihai. La aceasta data se instaureaza monolitismul comunist, o data cu proclamarea Republicii Populare Romane. La 30 decembrie s-a consumat, de fapt, ultimul act al unei piese minutios regizate. Indicatiile ultime de regie fusesera date cu o zi mai înainte, la 29 decembrie, într-un plan de actiune adoptat de C.C. al P.C.R. în care, între altele, erau prevazute masuri de securitate luate de Ministerul de Interne si Ministerul Apararii Nationale, mobilizarea partidului si organizatiilor de masa, convocarea parlamentarilor, " meetinguri în întreprinderi" s.a. Fusese stabilit si organul provizoriu de conducere al Republicii, care ar fi urmat sa fie alcatuit din dr. Petru Groza, Ion Niculi, C.I. Parhon, Vasile Vaida, St. Voitec. Presedinte al Consiliului de Ministri ar fi trebuit sa fie Gh. Gheorghiu-Dej, iar între ministri, Gh. Vasilichi - educatie nationala, Vasile Luca - comert, Gh. Apostol – finante.


Reactia presei fata de abdicarea Regelui Mihai




Desfasurarea evenimentelor din 30 decembrie este cunoscuta. Presa le prezinta în editii datate 1 ianuarie. In general, relatarile sunt aceleasi, cu exceptia Scânteii care, într-o editie speciala de Anul Nou, consacra mai mult spatiu schimbarii de regim. Vor recupera si celelalte gazete în zilele urmatoare. Astfel, Adevarul din 1 ianuarie publica “Proclamatia guvernului catre popor, facsimul actului abdicarii”, un editorial (în care se mentioneaza: “O noua fata a istoriei românesti a început ieri. Ceea ce continua este statul român, care azi, ca si mâine, are nevoie de munca disciplinata si încordata a tuturora”) si o relatare a sedintei Parlamentului din seara zilei de 30 decembrie, între orele 19.10 si 19.55. In cadrul acestei sedinte, deputatii adopta în unanimitate (295 voturi pentru, din 195 prezenti) o lege care prevede, între altele, ca se ia act de “abdicarea regelui Mihai I pentru el si urmasii sai”, se abroga Constitutia din 1948, cu modificarile din 1923 si 1944, titulatura statului român devine Republica Populara Româna, “puterea legislativa va fi exercitata de Adunarea Deputatilor pâna la dizolvarea ei si pâna la constituirea unei Adunari Legislative Constituante”, obligativitatea depunerii juramântului de credinta poporului român “de catre membrii Prezidiumului Republicii Populare Române (organism însarcinat cu exercitarea puterii pâna la intrarea în vigoare a noii Constitutii) si de catre armata si functionarii publici”. Cu aceeasi unanimitate, la propunerea lui Gh. Apostol, deputatii aleg membrii Prezidiumului R.P.R.: C.I. Parhon, M. Sadoveanu, St. Voitec, Cg.C.Stere, I. Niculi. Dupa ce membrii Prezidiumului depun juramântul, urmeaza partea a doua a spectacolului: demisia guvernului (acceptata) si formarea imediata a unui nou cabinet tot cu dr. Petru Groga prim-ministru, care depune rapid juramântul, primind felicitarile lui . Sadoveanu, pentru “demnitatea noua pe care o aveti în R.P.R.”. Noul guvern este alcatuit, pe lânga dr. Petru Groza, presedinte de Consiliu, din ministrii secretari de stat: Gh. Gheorghi-Dej - industrie si comert; Ana Pauker - afaceri straine; Vasile Luca - finante; Teohari Georgescu - afacei interne; precum si din Traian Savulescu - agricultura si domenii; Emil Bodnaras - aparare nationala; Lucretiu Patrascanu - justitie; Lotor Radaceanu - munca si asigurari sociale, ad-interim la educatiei nationala; Florica Bagdasar - sanatate; octav Livezeanu - industrii; N. Porfiri - comunicatii; Tudor Ionescu - mine si petrol; Romulus Zaroni - cooperatie; Ion Pas - arte; Tudor Iordachescu - lucrari publice; Stanciu N. Stoian - culte. Sunt numiti, de asemenea, 12 subsecretari de stat la respectivele departamente. Celelalte publicatii ale vremii raman insensibile la aceasta noua schimbare, pe care nici nu o amintesc in editiile de a doua zi. Poporul, Libertatea , Ultima ora sau Scanteia publica articole fara nici o legatura cu noile realiati romanesti. De exemplu, Scânteia imagineaza o vizita a lui Mos Craciun într-o hala a uzinei Ciocanul. “<>”, se mira mos Pandele, portarul. Mosul din poveste viziteaza hala sa vada daca sculele si utilajele sunt bine îngrijite. Strungurile, ciocanele pneumatice, un drac de menghina, cuptorul se bucura de vizita. Si-apoi frezele zzz, si foarfecele clap-clap, si laminoarele fâs-fâs si toata lumea aceasta de fier sarind, zbârnâind. Un singur strung e necajit: stapânul sau, Vasile Bârlog, nu-l prea îngrijeste”.
Fara a capta interesul national intr-un grad inalt, aceasta data avea insa sa influenteze urmatorii 42 de ani de istorie romaneasca, in mod direct, si pe cei urmatori revolutiei, in mod indirect. .

vineri, 13 aprilie 2007

Traim sau facem istoria?

Deraiez, de aceasta data, de pe linia istoriei moderne, pentru a aduce in discutie un episod cat se poate de actual. In urma cu aproape doua saptamani, mai precis pe 1 aprilie, Tariceanu a numit noul guvern. Si, din pacate, s-a dovedit a nu fi fost o gluma. Acesta s-a constituit, in fapt, din PNL- isti si UDMR- isti. N-am cum sa contest valoarea noilor ministri, numai ca mi se pare putin ciudat. Democratia, prin definitie puterea poporului, inseamna ca majoritatea sa fie condusa de o minoritate? Sau, si mai rau, primul- ministru, unul din majoritate, nu pregeta sa lege orice fratie, numai sa nu-si scoata gherutele din fotoliul ministerial, atat de convenabil. Se pare ca, pana la urma, PSD- ul de care ne-am ferit atat la alegerile din 2004, cel putin noi, cei din generatia care nu a apucat sa traiasca comunismul, este o forta, cum afirma insusi Geoana. O forta pe care populatia " nici nu o iubeste, nici nu o vrea", dar care, se vede treaba, este o aliata de nadejde a celor pe cale sa-si piarda functia. Cine stie, poate la alegerile urmatoare ni se prezinta alianta PNL- PSD, pe care romanii o voteaza buluc...mai ales daca se mentine si fratia cu etnicii maghiari. Si, poate- poate, Tariceanu mai prinde un mandat...de aceasta data, de presedinte. Frumoasa-i viata de roman!